Comisia Europeană dă asigurări că toate statele membre UE vor beneficia de aceeași dobândă atractivă pentru banii pe care-i vor primi prin programul de apărare SAFE

Comisia Europeană a acordat sumele privind mecanismul de apărare SAFE pe baza solicitărilor statelor membre şi toate ţările vor avea aceeaşi rată a dobânzii atractivă, a declarat, miercuri, Thomas Regnier (foto), purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în cadrul unei întâlniri la Bruxelles cu reprezentanţi ai mass-media din România despre Politica Europeană de Apărare.
AGERPRES - mie, 17 sept. 2025, 21:55
Comisia Europeană dă asigurări că toate statele membre UE vor beneficia de aceeași dobândă atractivă pentru banii pe care-i vor primi prin programul de apărare SAFE

„Am acordat sumele pe baza solicitărilor statelor membre. Desigur, avem alte instrumente pentru a ajuta şi pentru a verifica dacă România nu intră într-un deficit prea mare. Dar, dacă aceşti bani au fost alocaţi provizoriu, este pentru că noi credem că, într-adevăr, România are mai întâi nevoie să obţină aceşti bani, fiind o ţară de primă linie. În al doilea rând, credem că ratele dobânzilor vor fi suficient de interesante. Dar care ar fi rata dobânzii pentru România? Este puţin prea devreme să spunem, dar va fi o rată a dobânzii comună. Din discuţiile în curs, toate statele membre vor avea aceeaşi rată a dobânzii atractivă”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

România va beneficia de 16,68 miliarde de euro finanţare prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE), potrivit alocărilor anunţate, recent, de Comisia Europeană în valoare de 150 de miliarde de euro.

„România a primit a doua cea mai mare sumă. Din cele 150 de miliarde de euro, a primit aproape 17. Cum am calculat toate acestea? Am primit informaţii de la 19 state membre. Majoritatea şi-au exprimat suma minimă pe care o doresc, altele până la o sumă maximă. Alte ţări membre ne-au transmis o singură cifră, de exemplu, Spania a cerut un miliard de euro, pentru că nu are nevoie mai mult. Polonia a solicitat mult, 45 de miliarde de euro, de aceea a primit 43 în cele din urmă. Cum am calculat toate acestea pentru a fi echitabili? Am luat suma minimă. Şi suma minimă a tuturor statelor membre împreună a ajuns de fapt la doar 127 de miliarde, ceea ce înseamnă că pachetul nostru era suficient de mare pentru a satisface suma minimă pentru fiecare stat membru”, a explicat Thomas Regnier.

Potrivit acestuia, niciun stat membru nu a beneficiat de un tratament preferenţial din partea Comisiei Europene.

El a precizat că următorii paşi vor trebui să-i facă ţările care au solicitat sume privind mecanismul de apărare SAFE.

„Este în competenţa completă a statelor membre, care îşi pot construi acum planurile naţionale. Aşadar, vor spune cu ce state membre doresc să se asocieze. Îşi vor stabili proiectele şi apoi le vor prezenta Comisiei până la 30 noiembrie”, a mai declarat Regnier.

Acesta a menţionat că, în cazul problemelor legate de apărare, statele membre ale UE decid singure politicile proprii.

„Abordarea noastră, a Comisiei, este piaţa internă pentru apărare. Putem ajuta la conectarea punctelor dintre anumite state membre? Putem ajuta la acordarea de împrumuturi mai atractive pentru a stimula statele membre să investească? Acestea sunt lucruri pe care le putem face. Dar putem configura proiectele? Le spunem statelor membre cum trebuie să îşi investească banii? Nu. Apărarea rămâne o competenţă naţională. Nu ne atingem de problematica trupelor, care sunt o competenţă naţională. Deci, desigur, nu vom înlocui niciodată competenţa statelor membre în domeniul apărării”, a conchis purtătorul de cuvânt.

Mecanismul SAFE este un instrument financiar temporar, cu un buget total de 150 de miliarde de euro, care îşi propune să sprijine apărarea colectivă europeană prin stimularea cooperării industriale şi reducerea fragmentării pieţei de echipamente de apărare. România a fost unul dintre cele 19 state membre care şi-au exprimat interesul pentru acest program.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se confruntă cu ameninţarea recesiunii, în contextul războiului din Iran și a scumpirii petrolului
Germania se confruntă cu ameninţarea recesiunii, în contextul războiului din Iran și a scumpirii petrolului
Germania se confruntă cu ameninţarea recesiunii, pe fondul efectelor războiului din Iran şi al majorării preţului la petrol, au avertizat economiştii miercuri, transmite DPA, relatează......
România vrea scoaterea ursului brun din lista speciilor protejate. „Situaţia nu mai poate fi tolerată aşa cum este”, spune ministrul Agriculturii
România vrea scoaterea ursului brun din lista speciilor protejate. „Situaţia nu mai poate fi tolerată aşa cum este”, ...
Viceprim-ministrul şi ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunţat miercuri că ...
Grupul german Bosch anunță că este în grafic pentru a-și îndeplini obiectivele pe 2026, dar și că este atent la riscurile de aprovizionare legate de războiul din Orientul Mijlociu
Grupul german Bosch anunță că este în grafic pentru a-și îndeplini obiectivele pe 2026, dar și că este atent la riscurile ...
Cel mai mare furnizor global de componente auto, Robert Bosch GmbH, este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivele din ...
Exporturile chineze de mașini au crescut cu 73% în luna mai, după ce scumpirea carburanților la nivel global a dus la creșterea interesului față de mașinile electrice
Exporturile chineze de mașini au crescut cu 73% în luna mai, după ce scumpirea carburanților la nivel global a dus la ...
Exporturile chineze de autoturisme au crescut în ritm anual cu 73% în mai, la aproximativ 809.000 de unităţi, arată ...