Franţa şi Germania pun la dispoziţia OSCE drone de supraveghere pentru a fi folosite în Ucraina

Franţa şi Germania s-au oferit să furnizeze Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), la solicitarea acesteia din urmă, drone pentru monitorizarea punerii în aplicare a acordului de încetare a focului în Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe francez, informează AFP.
Economica.net - lun, 29 sept. 2014, 14:25
Franţa şi Germania pun la dispoziţia OSCE drone de supraveghere pentru a fi folosite în Ucraina

‘Această propunere este în curs de examinare’, a precizat într-o conferinţă de presă Romain Nadal, întrebat despre trimiterea de drone franceze în Ucraina.

Franţa intenţionează de asemenea să trimită în Ucraina experţi francezi, în cadrul OSCE, pentru a participa la misiunea de monitorizare a alegerilor legislative programate pentru data de 26 octombrie, a adăugat purtătorul de cuvânt.

La mijlocul lunii septembrie, preşedintele elveţian Didier Burkhalter, preşedinte în exerciţiu al OSCE, a afirmat că această organizaţie va utiliza drone pentru a supraveghea graniţa ruso-ucraineană. El nu a precizat statele care vor furniza aceste aparate de zbor.

OSCE este însărcinată cu monitorizarea respectării acordului de încetare a focului în Ucraina şi o misiune a OSCE se află în estul ţării, afectat de conflictul armat între forţele guvernamentale şi separatiştii susţinuţi de Rusia. Separatiştii proruşi controlează unele tronsoane ale frontierei, ceea ce le permite, potrivit Kievului, să primească întăriri, inclusiv echipamente militare

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai mari rezervoare de apă din SUA, la nivel minim din cauza secetei
Cele mai mari rezervoare de apă din SUA, la nivel minim din cauza secetei
Cele două lacuri care constituie cele mai mari rezervoare de apă din Statele Unite se află în prezent la cel mai scăzut nivel pe fondul secetei care afectează Vestul american, conform datelor......
Ungurii de la MVM fac un parc fotovoltaic de 20 MW în Covasna. Autorizație de la ANRE așteptată zilele acestea
Ungurii de la MVM fac un parc fotovoltaic de 20 MW în Covasna. Autorizație de la ANRE așteptată zilele acestea
Subsidiara locală a conglomeratului energetic al statului maghiar MVM urmează să primească autorizația pentru un parc ...
Nouă oportunitate la Bursa din București. S-a lansat al zecelea ETF, un produs Globinvest legat de BET-XT
Nouă oportunitate la Bursa din București. S-a lansat al zecelea ETF, un produs Globinvest legat de BET-XT
Nouă oportunitate de investiții la Bursa de Valori București. Globinvest a lansat astăzi un ETF legat de BET-XT. Este ...
Criză Germania – Record negativ. Insolvenţele firmelor au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani
Criză Germania – Record negativ. Insolvenţele firmelor au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani
Un număr de 187.744 de firme germane s-au declarat în insolvenţă anul trecut, cel mai mare număr din ultimii aproape ...