Legislaţia rutieră se va schimba din nou. Reguli noi pentru creşterea siguranţei pe şosele

Posesorii autovehiculelor implicate în accidente trebuie să meargă să facă o inspecţie tehnică suplimentară după ce şi-au reparat maşinile, potrivit unor noi proiecte de modificare a legislaţiei rutiere. Nu este singura noutate.
Economica.net - mar, 30 sept. 2014, 10:30
Legislaţia rutieră se va schimba din nou. Reguli noi pentru creşterea siguranţei pe şosele

„Introducerea inspecţiei tehnice de siguranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere” este o prevedere care apare în proiectul de act normativ de aprobare a „Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră 2014-2020”. Pentru moment, obligaţia nu este trecută în legislaţia de aplicare a Strategiei, dar lucrurile se vor schimba destul de rapid. Deşi Strategia încă nu are o legislaţie specifică, totuşi în ea sunt trecute termene până la care aceasta trebuie să apară. Iar obligativitatea ca după fiecare accident să fie necesară o inspecţie terhnică are ca termen finalul acestui an pentru a fi introdusă în legislaţie.

În Strategie mai apare şi imposibilitatea de a se tranzacţiona automobile care au fost accidentate şi care au primit daună totală dar care momentan sunt reparate şi revândute, inclusiv de firmele de asigurare. „Radierea definitivă din circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere care au fost despăgubite de firmele de asigurări ca daună totală” scrie în Strategie. Termenul de introducere în legislaţie a acestei prevederi este tot anul 2014.

De asemenea, până în anul 2020, legislaţia naţională va impune şi producătorilor auto noi standarde de siguranţă pentru maşinile care vor fi in circulaţie. În acest sens, toate autovehiculele va trebui să aibă, în dotarea standard, sistemul de control electronic al stabilităţii (ESP), „pentru a reduce riscul de pierdere a stabilităţii sau de derapaj”. În plus, automobilele va trebui să fie echipate cu oglinzi retrovizoare pentru punctul mort, cu sisteme de avertismente anti-coliziune dar şi cu sisteme de absorbţie a energiei de şoc în cazul coliziunilor frontale.

România ocupă locul al treilea în Uniunea Europeană într-un clasament al persoanelor ucise în accidente de circulaţie, după Franţa şi Polonia.

Vezi ataşat Programul de Actiuni Prioritare de implementare a Strategiei Nationale pentru Siguranta Rutiera

Te-ar mai putea interesa și
Unde este cel mai bun restaurant din lume
Unde este cel mai bun restaurant din lume
Restaurantul Asador Etxebarri din Atxondo, Spania, a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume în clasamentul The World's 50 Best Restaurants, ale cărui rezultate au fost anunţate la Lima, în......
Bateriile de stocare a energiei din Bulgaria spulberă toate recordurile mondiale. Au peste 6 GW cu 19 GWh și au pus inclusiv stocare de opt ore
Bateriile de stocare a energiei din Bulgaria spulberă toate recordurile mondiale. Au peste 6 GW cu 19 GWh și au pus inclusiv ...
Raportat la dimensiunea sistemului său electric, la vârfurile de consum, la populație și la economie, Bulgaria are de ...
200 de milioane de euro pentru un nou spital de copii în România. Unde e și cine va beneficia
200 de milioane de euro pentru un nou spital de copii în România. Unde e și cine va beneficia
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, sâmbătă, la Cluj, că proiectul de construire a Spitalului Clinic ...
Cum a ajuns o familie din Gherla să producă ulei de măsline într-o zonă specială din Grecia. Vânzări de zeci de tone anual
Cum a ajuns o familie din Gherla să producă ulei de măsline într-o zonă specială din Grecia. Vânzări de zeci de tone ...
Un hectar de livadă de măslini din soiul Koroneiki, cultivate în regiunea Messara din sudul insulei Creta, costă între ...