Daniel Constantin: voi subvenţiona 50% din preţul berbecuţilor. Unul la 30 de mioare

Statul va subvenţiona 50% din preţul pe care crescătorii de ovine îl plătesc pentru berbecuţii de reproducţie, ajutorul financiar având ca scop dezvoltarea perfomanţelor animalelor pe linie genetică, a declarat duminică ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent în localitatea Costeşti, la expoziţia anuală dedicată rasei de ovine ţurcană.
Economica.net - D, 05 oct. 2014, 13:08
Daniel Constantin: voi subvenţiona 50% din preţul berbecuţilor. Unul la 30 de mioare

‘Vom acorda un ajutor, aşa cum am anunţat deja, care constă în subvenţionarea cu 50% din preţul pe care îl plătesc (crescătorii – n.r.) pentru berbecuţii de reproducţie. La fiecare 30 de mioare pot să cumpere un berbecuţ cu preţul subvenţionat 50% şi cred că în felul acesta, într-un an sau doi, vom vedea efecte pozitive din punct de vedere al geneticii’, a afirmat ministrul Agriculturii.

Potrivit lui Constantin, este posibil ca în cursul săptămânii viitoare să fie aprobată o hotărâre de guvern în sensul acordării subvenţiei pentru ameliorarea genetică a animalelor, scopul final fiind creşterea producţiilor de lapte şi carne.

Ministrul Agriculturii a mai spus că viitorul Program naţional de dezvoltare rurală, în valoare de 8 miliarde de euro, va pune accent pe îmbunătăţirea genetică, atât în sectorul zootehnic, cât şi în cel vegetal, legumicultură şi horticultură.

În ceea ce priveşte boala ‘limbii albastre’, Constantin a menţionat că trebuie găsite soluţii astfel încât dacă exporturile de animale vii vor fi restricţionate, să se poată trece la un export de carne în carcasă.

Zeci de crescători de ovine au luat parte duminică la cea de-a zecea ediţie a expoziţiei de ovine din rasa ţurcană, în localitatea Costeşti.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de Ovine ‘Dacia’ din judeţul Hunedoara, Dumitru Andreşoi, rasa ţurcană reprezintă circa 75-80% din totalul ovinelor care cresc în ţară iar în judeţul Hunedoara numărul acestora reprezintă peste 95% din efective.

‘Este rasa de ovine autohtonă, adaptată condiţiilor meteo din România. Este o rasă productivă mixtă, de lapte şi carne. Efectivele au crescut de la 5,8 milioane în anul 2007 la peste 10 milioane de oi, eligibile pentru plata subvenţiilor, în acest an’, a precizat Andreşoi.

El a apreciat că dacă se iau în calcul toate efectivele, atunci în România cresc circa 15 milioane de oi.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Iranul despre România după ce şeful NATO a lăudat ţara noastră
Ce spune Iranul despre România după ce şeful NATO a lăudat ţara noastră
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat joi NATO de "complicitate" în "războiul de agresiune ilegală" lansat împotriva Iranului de Statele Unite şi Israel,......
Rusia – Ambasadorul României la Moscova a fost convocat la sediul MAE al Federaţiei Ruse
Rusia – Ambasadorul României la Moscova a fost convocat la sediul MAE al Federaţiei Ruse
Ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei ...
Trump anunţă că va participa la summitul NATO din Turcia din respect pentru Erdogan
Trump anunţă că va participa la summitul NATO din Turcia din respect pentru Erdogan
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că va participa la summit NATO din Turcia din respect pentru ...
Strâmtoarea Ormuz – Iranul avertizează că nu va permite nicio traversare a culoarului fără autorizaţia sa
Strâmtoarea Ormuz – Iranul avertizează că nu va permite nicio traversare a culoarului fără autorizaţia sa
Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC) a avertizat joi cu privire la oricare traversare a Strâmtorii Ormuz ...