Paranoia lui Chavez, „tehnologie” americană pentru „inocularea cancerului”

Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a vorbit miercuri despre existenţa unei "tehnologii" americane pentru " inocularea  cancerului".
Economica.net - J, 29 dec. 2011, 09:29

Intervenţia lui Chavez a fost făcută exact a doua zi după ce s-a aflat că omologul său argentinian, Cristina Kirchner, fusese diagnosticată cu cancer tiroidian, urmând a fi operată ân data de 4 ianuarie 2012. Asemeni lui Chavez şi Kirchner, şi alţi preşedinţi de pe continentul latino-american suferă de cancer. „Nu ar fi surprinzător ca ei să fi dezvoltat o tehnologie pentru a inocula cancerul fără ca nimeni să ştie?”, s-a întrebat Chavez în legătură cu Statele Unite, ţintă constantă a criticilor sale şi, adeseori, ale derapajelor sale verbale, relatează Agerpres.

Chavez, care susţine că s-a refăcut după cancerul din zona pelviană pentru care a fost operat în iunie, a subliniat că nu vrea „să lanseze acuzaţii pripite”, dar a insistat asupra „stranietăţii” seriei de maladii canceroase cărora le-au căzut victime, cu începere din 2009, preşedinţi şi foşti preşedinţi sud-americani.

Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, a devenit marţi, după brazilienii Luiz Inacio ‘”Lula” da Silva şi Dilma Roussef, praguayanul Fernando Lugo şi venezueleanul Hugo Chavez, al cincilea şef de stat sau fost şef de stat din America de Sud care s-a îmbolnăvit de cancer în ultimii ani.

Această serie neagră „este foarte greu de explicat”, a menţionat el, adăugând că adevărul poate va fi „descoperit în următorii 50 de ani”.

Preşedinţia de la Buenos Aires a anunţat marţi seară că şeful statului argentinian suferă de cancer tiroidian, diagnosticat la 22 decembrie în urma unor examene de rutină şi că doamna Kirchner va fi operată la 4 ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou transport clandestin de oi periclitează negocierile cu UE privind reluarea exporturile de animale vii
Un nou transport clandestin de oi periclitează negocierile cu UE privind reluarea exporturile de animale vii
Un nou transport clandestin cu aproximativ 200 de oi descoperit în orașul Alba-Iulia pune în pericol negocierile pe care România le are cu Bruxellesul pe marginea reluării exporturilor de oi și......
Europa anti-şoc – Economia zonei euro rezistă surprinzător de bine la criza energiei provocată de războiul din Iran
Europa anti-şoc – Economia zonei euro rezistă surprinzător de bine la criza energiei provocată de războiul din ...
Economia Europei dă semne neaşteptate de vitalitate, deşi conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina au scumpit energia ...
Grupul Bosch: Perspectivele economice rămân marcate de incertitudini, ceea ce va continua să amâne deciziile de investiții
Grupul Bosch: Perspectivele economice rămân marcate de incertitudini, ceea ce va continua să amâne deciziile de investiții
Grupul Bosch, cu o puternică prezență și în România, a anunțat astăzi rezultatele sale financiare pentru prima jumătate ...
Statele UE susţin modificarea pieţei certificatelor de poluare pentru a limita creşterile bruşte de preţ
Statele UE susţin modificarea pieţei certificatelor de poluare pentru a limita creşterile bruşte de preţ
Ţările membre ale Uniunii Europene au ajuns, miercuri, la un acord privind păstrarea mai multor certificate de poluare ...