România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE, în luna septembrie

România a fost, în luna septembrie 2014, ţara cu cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (1,8%), în condiţiile în care în UE rata anuală a inflaţiei în luna septembrie a fost de 0,4% iar în zona euro de 0,3%, conform datelor publicate joi de Oficiul european de statistică (Eurostat).
Economica.net - J, 16 oct. 2014, 09:26
România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE, în luna septembrie

Comparativ cu luna august 2014, inflaţia a crescut în nouă state membre (inclusiv în România de la 1,3% până la 1,8%), a rămas stabilă în două state şi a scăzut în 17 state membre. Ţările cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Bulgaria (minus 1,4%), Grecia (minus 1,1%) şi Portugalia (minus 0,5%).

Cel mai mare impact de creştere asupra inflaţiei în zona euro a venit de pe urma preţurilor la restaurante şi cafenele (care s-au majorat cu 0,09 puncte procentuale) şi chirii (care au crescut cu 0,07 puncte procentuale). În schimb, preţul combustibililor a scăzut cu 0,21 puncte procentuale iar preţurile serviciilor de telecomunicaţii au scăzut cu 0,12 puncte procentuale.

Inflaţia anuală în zona euro este mult sub obiectivul de 2% fixat de Banca Centrală Europeană (BCE), ceea ce ar putea să-i determine pe gardienii monedei euro să adopte noi măsuri de relaxare a politicii monetare la reuniunea de luna viitoare.

Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), preţurile de consum au crescut, în septembrie faţă de august, cu 0,12%, iar faţă de septembrie 2013 inflaţia a fost de 1,54%. Potrivit INS, creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (octombrie 2013 – septembrie 2014) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2012 – septembrie 2013), determinată pe baza indicelui preţurilor de consum (IPC), este 1,2%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...