Clanul mafiot Ndrangheta rămâne fără un Naş

Un lider al mafiei calabreze a fost arestat la Barcelona, în timpul unei operaţiuni comune cu poliţia italiană.
Economica.net - J, 29 dec. 2011, 21:02

Carmelo Gallico, în vârstă de 46 de ani,  a fost arestat de poliţia spaniolă, la Barcelona. Gallico este unul dintre principalii lideri ai mafiei calabreze. „Este liderul unui clan aparţinând Ndrangheta, cea mai periculoasă organizaţie criminală din Calabria”, se precizează într-un comunicat al poliţiei catalane, citat de presa spaniolă.

Suspectul a fost arestat în data de 23 decembrie, într-un apartament din centrul Barcelonei unde „se ascundea”, se mai precizează în comunicat. Este bănuit de comiterea unor delicte grave, incluzând „crimă, extorcare şi spălare de bani”, conform informaţiilor poliţiei. Mafiotul   a reuşit până acum să scape de justiţia italiană, dar autorităţile italiene au declanşat procedura de extrădare împotriva lui.

„În timpul sejurului la Barcelona, bărbatul s-a arătat extrem de prudent”, au declarat poliţiştii italieni, precizând că mafiotul nu a luat legătura decât cu „persoane de maximă încredere”, el petrecându-şi timpul „la bibliotecă, într-o sală de sport şi în anumite baruri” unde „se simţea în siguranţă”.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou transport clandestin de oi periclitează negocierile cu UE privind reluarea exporturile de animale vii
Un nou transport clandestin de oi periclitează negocierile cu UE privind reluarea exporturile de animale vii
Un nou transport clandestin cu aproximativ 200 de oi descoperit în orașul Alba-Iulia pune în pericol negocierile pe care România le are cu Bruxellesul pe marginea reluării exporturilor de oi și......
Europa anti-şoc – Economia zonei euro rezistă surprinzător de bine la criza energiei provocată de războiul din Iran
Europa anti-şoc – Economia zonei euro rezistă surprinzător de bine la criza energiei provocată de războiul din ...
Economia Europei dă semne neaşteptate de vitalitate, deşi conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina au scumpit energia ...
Grupul Bosch: Perspectivele economice rămân marcate de incertitudini, ceea ce va continua să amâne deciziile de investiții
Grupul Bosch: Perspectivele economice rămân marcate de incertitudini, ceea ce va continua să amâne deciziile de investiții
Grupul Bosch, cu o puternică prezență și în România, a anunțat astăzi rezultatele sale financiare pentru prima jumătate ...
Statele UE susţin modificarea pieţei certificatelor de poluare pentru a limita creşterile bruşte de preţ
Statele UE susţin modificarea pieţei certificatelor de poluare pentru a limita creşterile bruşte de preţ
Ţările membre ale Uniunii Europene au ajuns, miercuri, la un acord privind păstrarea mai multor certificate de poluare ...