Falcă, finul lui Băsescu, şi-a dat demisia din conducerea PDL Arad după ce s-a certat cu socrul

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi-a prezentat demisia din conducerea PDL Arad, unde deţine poziţia de prim-vicepreşedinte. Potrivit unor surse din filiala judeţeană, motivul este legat de desemnarea candidatului pentru şefia CJ, Falcă opunându-se candidaturii socrului său, Gheorge Seculici.
Economica.net - vin, 30 dec. 2011, 15:43

Potrivit unor surse din PDL Arad, la o şedinţă a filialei care a avut loc zilele trecute, Gheorghe Falcă a avut dispute cu alţi membri din conducerea organizaţiei judeţene pe tema nominalizării candidatului la conducerea Consiliului Judeţean, primarul Aradului ameninţând că îşi dă demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al organizației, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, afirmă sursele citate, Falcă s-ar fi prezentat la partid cu demisia scrisă, exprimându-şi dorinţa de a rămâne simplu membru, însă nu ar fi primit răspunsul preşedintelui PDL Arad, Gheorghe Seculici (care este chiar socrul său), dacă demisia îi este sau nu acceptată.

Aceleaşi surse afirmă că în ultima perioadă în filiala judeţeană ar fi apărut neînţelegeri între Falcă şi alţi membri din conducere, inclusiv socrul său, pe tema desemnării candidatului pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Arad la alegerile din 2012.

Falcă ar fi susţinătorul actualului preşedinte, Nicolae Ioţcu, în timp ce alţi membri importanţi îl susţin pe socrul său, preşedintele PDL Arad.

Seculici, care a mai fost preşedinte al CJ Arad şi în prezent este consilier judeţean, şi-ar fi exprimat intenţia în partid de a candida pentru această funcţie.

În şedinţa PDL Arad la care au apărut disputele Falcă ar fi susţinut că Ioţcu se plasează cu câteva procente în faţa lui Seculici în sondajele partidului şi că acesta ar fi motivul pentru care l-ar susţine pe actualul preşedinte al CJ Arad.

Tototdată, Falcă ar fi ameninţat că nu va face tandem cu socrul său la alegerile locale pentru că o candidatură în familie ar crea o imagine negativă în presă şi ar fi spus că va renunţa la cursa pentru Primărie dacă Seculici nu renunţă la ideea de a candida pentru şefia CJ.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, a confirmat, vineri, existenţa demisiei scrise.

„Gheorghe Falcă şi-a depus în scris demisia, însă prefer să nu fac comentarii până când nu aflu motivele”, a spus Seculici.

Întrebat dacă demisia poate avea legătură cu discuţiile privind desemnarea candidatului la CJ, Seculici a spus că „este posibil” şi a confirmat că au existat „unele discuţii mai aprinse”, însă nu a oferit informaţii suplimentare.

Gheorghe Falcă nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri.

Primarul Aradului, aflat la cel de-al doilea mandat, este căsătorit cu fiica lui Seculici, Ela, iar naşul lor de căsătorie este preşedintele Traian Băsescu.

Falcă este judecat pentru fapte de corupţie, în legătură cu vânzarea unui teren al municipalităţii unui apropiat al familiei, la un preţ considerat de către procurorii DNA ca fiind sub preţul pieţei.

Te-ar mai putea interesa și
Spectacolul de cabaret „Cazino Mon Amour”, a doua serie de avanpremiere la Cazinoul din Constanța
Spectacolul de cabaret „Cazino Mon Amour”, a doua serie de avanpremiere la Cazinoul din Constanța
Cazinoul din Constanța anunță că joi și vineri, 11-12 iunie 2026, de la ora 21:00, are loc a doua serie de avanpremiere ale spectacolului „Cazino Mon Amour”, cea mai nouă producție de......
ANRE a publicat proiectul de ordin pentru procedura-cadru privind obligația furnizorilor de electricitate și gaze naturale de a soluționa plângerile clienților
ANRE a publicat proiectul de ordin pentru procedura-cadru privind obligația furnizorilor de electricitate și gaze naturale ...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a publicat în consultare proiectul de ordin pentru aprobarea ...
Occidentul cere Kazahstanului tot mai mult petrol, iar țara caspică spune că este “un partener de încredere”. Dar există o problemă
Occidentul cere Kazahstanului tot mai mult petrol, iar țara caspică spune că este “un partener de încredere”. Dar ...
Kazahstanul, care a devenit unul dintre furnizorii-cheie de țiței ai Europei, mai ales în condițiile în care mare parte ...
Nicușor Dan nu renunță la nominalizarea lui Eugen Tomac și face un apel la responsabilitate din partea partidelor politice
Nicușor Dan nu renunță la nominalizarea lui Eugen Tomac și face un apel la responsabilitate din partea partidelor politice
Președintele Nicușor Dan a ținut astăzi o scurtă conferință de presă la Palatul Cotroceni în care le-a cerut partidelor ...