Salariile vor fi afișate în anunțurile de angajare, din iunie 2026. Ce se schimbă pentru firme şi angajaţii

Din iunie 2026, angajatorii din toată Uniunea Europeană, inclusiv din România, vor fi obligați să aplice Directiva UE 2023/970 privind transparența salarială. Concret, salariile nu vor mai fi negociate „în orb”: firmele vor trebui să afișeze intervalele de plată încă din anunțurile de angajare, iar angajații vor avea dreptul să afle cât câștigă colegii lor aflați pe poziții similare.
Digi24 - mar, 13 ian. 2026, 09:12
Salariile vor fi afișate în anunțurile de angajare, din iunie 2026. Ce se schimbă pentru firme şi angajaţii

„Intrăm într-o perioadă în care salariile vor deveni un fapt, nu un secret. Mulți angajatori vor fi nevoiți să scoată la iveală dezechilibre pe care ani de zile le-au ținut ascunse”, a declarat pentru DIGI24.ro Sorina Faier, specialist în resurse umane.

Deși România nu a transpus încă directiva în legislația națională, schimbările au început deja să se simtă, mai ales în companiile multinaționale, care își aliniază politicile la nivel de grup. Cine va fi afectat primul Potrivit specialistei, primele tensiuni vor apărea între angajații care ocupă același rol, dar sunt plătiți diferit, scrie DIGI24.ro.

„Vom vedea foarte clar oameni cu aceleași responsabilități, dar cu salarii diferite pentru că au negociat diferit, au fost angajați în momente diferite ale pieței sau au fost evaluați subiectiv. Transparența va scoate aceste discrepanțe la suprafață”, a explicat Sorina Faier.

Un alt punct sensibil va fi diferența de gen, mai ales în managementul mediu, vânzări, financiar și roluri de suport strategic. „Nu e vorba doar de discriminare intenționată, ci de salarii care nu au mai fost ajustate corect în timp. Inerția salarială lovește mai ales femeile”, a precizat Faier pentru DIGI24.ro.

Diferențele dintre „vechi” și „noi” nu vor mai putea fi ignorate

Directiva va expune și un fenomen deja larg răspândit: noii angajați, recrutați într-o piață mai scumpă, câștigă adesea mai mult decât colegii lor vechi. „Transparența va face imposibil de ignorat faptul că un om venit ieri câștigă mai mult decât unul loial de cinci ani.

Companiile vor fi forțate să explice sau să corecteze”, a avertizat Sorina Faier. Potrivit acesteia, unele domenii vor resimți mult mai puternic șocul transparenței. În IT, deși este perceput ca un sector modern, salariile sunt negociate individual, iar grilele sunt adesea formale sau inexistente.

„Discrepanțele dintre colegi pe același nivel sunt uriașe”, spune Faier. În serviciile financiare, apar diferențe mari între bărbați și femei, bonusuri opace și decalaje între front-office și back-office. Retailul și producția vor fi afectate mai ales la nivel de middle management și funcții administrative, iar administrația publică, deși are grile, va fi pusă în fața lipsei de coerență dintre instituții.

Citește mai departe pe DIGI24.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...