Anomalie cu noroc. Impozit mai mic pentru mașinile cu motoare mari. Ce șoferi sunt vizați

Proprietarii de mașini cu motoare de peste 2 litri vor plăti impozit mai mic, în Râmnicu Vâlcea. Toate celelalte impozite cresc, însă li acestea sub nivelul maxim aplicat în țară.
AGERPRES - mie, 14 ian. 2026, 19:17
Anomalie cu noroc. Impozit mai mic pentru mașinile cu motoare mari. Ce șoferi sunt vizați

Aproape dublu va fi anul acesta impozitul pentru locuinţele vechi din Râmnicu Vâlcea, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, care au început miercuri încasarea obligaţiilor către bugetul local.

Potrivit acestora, taxele şi impozitele au fost majorate cu procentul minim obligatoriu impus de lege, plus încă 5,6% rata inflaţiei de anul trecut, însă unii proprietari au de achitat sume mult mai mari ca urmare a eliminării scutirilor.

„Conform legii care a fost dată în decembrie, s-au eliminat anumite scutiri, cele de handicap. S-au eliminat şi scutirile la apartamente, cum sunt cele care aveau o vechime de 30 de ani, de 50 de ani şi care aveau o scutire între 10% şi 30%. De asta, impozitele o să crească ceva mai mult la blocurile vechi şi la casele mai vechi. Aproape că se dublează …, depinde de vechimea blocului. Impozitele pe construcţiile noi nu s-a mărit aşa de mult pentru că nu au beneficiat de aceste scutiri”, a explicat, pentru AGERPRES, directorul adjunct al Direcţiei Economico-Financiare din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, Robert Ilinescu.

El a precizat însă că în cazul clădirilor nerezidenţiale deţinute de persoanele juridice, cota de impozitare a rămas la fel ca anul trecut, de 1,2% , iar proprietarii de maşini cu o capacitate cilindrică mai mare de 2.000 cmc au de plătit chiar mai puţin decât anul trecut.

„La maşini, cele cu motor între 1.000 şi 2.000 cmc, avem o creştere, iar la cele de la 2.000 în sus o să fie o scădere de impozit în funcţie de capacitatea cilindrică. La fel şi la maşinile electrice, care până anul trecut au fost scutite, iar acum o să aibă un impozit de 40 de lei pe an. La cele hibrid, în funcţie de norma de poluare, se calculează la fel ca la celelalte maşini. De anul acesta s-a băgat norma de poluare, de la non-euro până la Euro 6”, a mai spus Ilinescu.

Conform hotărârii Consiliului Local de la sfârşitul anului trecut prin care s-a aprobat majorarea dărilor locale, proprietarii de maşini hibrid vor primi însă o reducere de 20% din impozitul datorat, în timp ce persoanele fizice şi juridice care îşi plătesc integral obligaţiile până la data de 31 martie (inclusiv) vor beneficia, ca şi anii trecuţi, de o bonificaţie în cuantum de 10%.

Te-ar mai putea interesa și
Francezii dela Naval Group au livrat Greciei a doua din cele patru fregate comandate
Francezii dela Naval Group au livrat Greciei a doua din cele patru fregate comandate
Grupul industrial francez specializat în construcţia navală de apărare, Naval Group, a livrate vineri Marinei Greciei a doua dintre cele patru fregate de apărare şi intervenţie (FDI),......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 102,76 ...
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru aceste decizii, iar mai departe decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru ...
Deciziile privind solicitările de majorări salariale formulate de sindicate vor fi luate la nivelul Guvernului, în funcţie ...
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Antibiotice S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, la solicitarea directorului ...