Creşteri de peste 8% ale lucrărilor în construcţii, în primele 11 luni din 2025

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele 11 luni din 2025, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, cu peste 8%, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, conform datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mar, 20 ian. 2026, 12:29
Creşteri de peste 8% ale lucrărilor în construcţii, în primele 11 luni din 2025

Datele oficiale arată că, în intervalul 1 ianuarie – 30 noiembrie 2025, ca serie brută, volumul lucrărilor în construcţii s-a majorat, pe total, cu 8,5%, datorită lucrărilor de reparaţii capitale (+48%) şi lucrărilor de construcţii noi (+6,1%). Pe de altă parte, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 4,4%, scrie Agerpres.

Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la clădirile rezidenţiale (+13,3%), clădirile nerezidenţiale (+11,5%) şi la construcţiile inginereşti (+5,7%).

Potrivit sursei citate, ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat, la 11 luni din 2025, cu 8,7%, comparativ cu intervalul similar din 2024, pe fondul activităţilor din lucrările de reparaţii capitale (+48,6%) şi lucrărilor de construcţii noi (+6,8%). În schimb, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au diminuat cu 5,7%.

În ceea ce priveşte obiectele de construcţii, s-au înregistrat creşteri la clădirile rezidenţiale (+11,9%), clădirile nerezidenţiale (+9,1%) şi la construcţiile inginereşti (+8,5%).

La nivel comparativ noiembrie 2025 – noiembrie 2024, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut, pe total, cu 1,9%, iar pe elemente de structură, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au diminuat cu 9,1%, în timp ce lucrările de construcţii noi, cu 5,7%. În acelaşi timp, lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 34,2%, de la o lună la alta.

Raportat la obiecte de construcţii, construcţiile inginereşti au scăzut cu 16,5%, însă clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au crescut 21,4%, respectiv cu 19,4%.

Ca serie ajustată, în noiembrie 2025, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 0,4%, faţă de noiembrie 2024, iar pe elemente de structură, creşterea este evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+42,7%). La polul opus s-au aflat lucrările de întreţinere – cu o scădere de 7,1%, precum şi reparaţiile curente şi lucrările de construcţii noi, cu un recul de 3,4%.

De asemenea, pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+23,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (+21,8%). Construcţiile inginereşti au scăzut cu 10,9%.

Conform INS, în noiembrie 2025 vs cu octombrie 2025, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut atât ca serie brută (-2,7%), cât şi ca serie ajustată (-5,8%).

Te-ar mai putea interesa și
Românii sunt „săraci bogați”: dețin locuințe peste media UE, dar multe gospodării nu au rezerve financiare
Românii sunt „săraci bogați”: dețin locuințe peste media UE, dar multe gospodării nu au rezerve financiare
În 2025, 93,2% dintre români locuiau într-o locuință proprietate personală, a doua cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană, după Slovacia, și mult peste media UE de 68,5%.......
FOTO Aproape 80% din români și-ar pune pompă de căldură cu o condiție. Cum ar putea scădea costul instalării inițiale-SONDAJ
FOTO Aproape 80% din români și-ar pune pompă de căldură cu o condiție. Cum ar putea scădea costul instalării inițiale-SONDAJ
Jumătate dintre români și-ar instala o pompă de căldură dacă ar trebui să schimbe mâine sistemul de încălzire. ...
GenAI poate ajuta asigurătorii să crească profitabilitatea, să optimizeze costurile și să eficientizeze operațiunile – studiu Deloitte
GenAI poate ajuta asigurătorii să crească profitabilitatea, să optimizeze costurile și să eficientizeze operațiunile ...
Inteligența artificială generativă (Gen AI) poate crea valoare pentru companiile de asigurări pe trei direcții principale: ...
Black Friday 2026 începe joi la evoMAG. Retailerul anunță cu 50% mai multe produse la reducere
Black Friday 2026 începe joi la evoMAG. Retailerul anunță cu 50% mai multe produse la reducere
evoMAG anunță că dă startul campaniei Black Friday 2026 joi, 29 octombrie, cu o ofertă de produse cu 50% mai mare decât ...