Budapesta acuză Ucraina că a început să se amestece dur în alegerile din Ungaria

Ucraina a început să se amestece dur în alegerile din Ungaria, deoarece îşi doreşte un guvern care să spună da Bruxelles-ului în ce priveşte războiul, dar guvernul ungar va continua să-şi protejeze ţara şi poporul şi nu va permite ca Ungaria să fie târâtă în război, a declarat vineri ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, în reacţie la o postare a omologului său ucrainean pe X, relatează MTI, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 23 ian. 2026, 21:20
Budapesta acuză Ucraina că a început să se amestece dur în alegerile din Ungaria

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe ungar, şeful diplomaţiei ucrainene, Andrii Sîbiga, a reacţionat la remarci făcute de prim-ministrul Viktor Orban în ziua precedentă, conform cărora „nu va exista un Parlament în Ungaria în următorii 100 de ani care să voteze în favoarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană”.

„Acest plan este sortit eşecului, domnule prim-ministru” , a scris Sîbiga. „Stăpânul dumneavoastră de la Moscova nu va rezista 100 de ani, chiar dacă aţi fi gata să-i donaţi toate organele. Şi în ziua în care Ucraina va adera la UE, vom difuza acest titlu în @ua_parliament pentru a ne aminti de minciunile dumneavoastră pentru următorii 100 de ani”.

Szijjarto a afirmat în răspunsul său că ucrainenii au început în mod clar să se amestece în alegerile din Ungaria. „Ucrainenii şi-au schimbat în mod clar direcţia şi au început să se amestece foarte dur şi direct în campania electorală din Ungaria. Ieri, preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski (…) nu a avut nimic mai important de făcut la Davos decât să îl critice pe prim-ministrul ungar într-un stil vulgar, personal, iar astăzi ministrul său de Externe a continuat în aceeaşi ordine de idei”, a remarcat şeful diplomaţiei ungare.

„Evident, ar dori să vadă format după 12 aprilie un guvern care să spună da Bruxelles-ului în privinţa războiului şi să permită Bruxelles-ului să împingă Ungaria în război şi să le permită ucrainenilor să tragă Ungaria în război”, a subliniat Szijjarto.

„Ucrainenii ştiu foarte bine că atât timp cât există un guvern naţional suveran în Ungaria, atât timp cât Viktor Orban este prim-ministru, vom proteja Ungaria şi poporul ungar de război, nu le vom permite ucrainenilor să ne tragă în război, nu vom permite Bruxelles-ului să ne împingă în război şi nu vom permite ca banii poporului ungar să fie trimişi în Ucraina”, a insistat el.

„Îi îndemnăm insistent pe ucraineni să înceteze să se amestece în campania electorală din Ungaria”, a cerut ministrul de externe de la Budapesta, potrivit căruia Kievul ar vrea „să vadă (formaţiunea ungară de opoziţie) Tisza la guvernare, dar nu ei, ucrainenii, ci poporul ungar va decide acest lucru, iar poporul ungar are oportunitatea de a continua să aleagă securitatea, de a continua să aleagă un guvern care ia decizii în mod suveran, care va proteja Ungaria de război şi va spune nu Bruxelles-ului şi Kievului”.

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed să crească dobânda cheie
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed ...
Indicele preţurilor de consum în SUA a accelerat în august, pe fondul majorării costului motorinei, consolidând aşteptările pieţelor financiare privind majorarea dobânzii de către Rezerva......
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia va crește sub așteptări
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia ...
Economia Franţei va creşte anul acesta mai puţin decât se estima, iar Guvernul va rata ţinta de reducere a deficitului ...
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum încearcă est-europenii să vândă ceva miere în Vest, Ucraina scade şi mai mult preţul
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum ...
Producţia de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obişnuit, cu un număr normal de familii ...
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala ...