BT Broker de Asigurare își lansează propria rețea de francize

BT Broker de Asigurare anunţă intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea propriei reţele de francize, conform unui comunicat de presă, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 04 feb. 2026, 18:41
BT Broker de Asigurare își lansează propria rețea de francize

Prin acest model de colaborare, compania Grupului Financiar Banca Transilvania îşi propune să construiască o reţea naţională alături de antreprenori locali.

În comunicat se menţionează că primul pas a fost făcut prin parteneriatul cu Diasig Vest, companie din Cluj-Napoca. Contractul a fost semnat de Valentin Coroiu (foto), director general al BT Broker de Asigurare, şi de Diana Borzan, administrator al Diasig Vest.

„Noua iniţiativă aduce beneficii directe pentru clienţi, parteneri şi piaţa de brokeraj Reţeaua de francize înseamnă pentru clienţi acces la consultanţă şi soluţii personalizate, direct în comunităţile în care trăiesc. Colaborarea cu BT Broker de Asigurare aduce partenerilor locali susţinerea celui mai mare grup financiar din România, asocierea cu un brand foarte puternic şi acces la un portofoliu diversificat de produse de asigurare.

Iniţiativa accelerează extinderea BT Broker de Asigurare în zone cu potenţial ridicat şi susţine repoziţionarea companiei, de la rolul tradiţional de intermediar către unul integrat, parte a unui ecosistem format din parteneri locali şi soluţii diversificate. Prin lansarea reţelei de francize, BT Broker de Asigurare contribuie la dezvoltarea pieţei de brokeraj din România, bazată pe parteneriate, accesibilitate şi soluţii integrate”, se precizează în comunicat.

BT Broker de Asigurare şi-a anunţat în 2025 planul de diversificare a modelului de business, vizând transformarea din broker specializat în broker universal, cu acoperire naţională. Noua direcţie înseamnă servicii digitale, consultanţă personalizată şi un portofoliu diversificat, destinat atât persoanelor fizice, cât şi companiilor.

„Mulţumim companiei Diasig Vest pentru deschidere şi pentru încrederea cu care pornim împreună pe acest drum. Parteneriatul ne ajută să construim un model scalabil, pe care îl vom extinde în întreaga companie, pentru a fi mai aproape de oameni şi de ceea ce au nevoie. Este primul pas către o reţea naţională de francize, formată din parteneri care împărtăşesc aceleaşi valori cu noi şi care pun clienţii pe primul plan. Franciza BT Broker este o direcţie strategică prin care dorim să aducem clienţilor o nouă experienţă şi cât mai multă accesibilitate”, a declarat Valentin Coroiu, director general al BT Broker de Asigurare:

La finalul anului 2025, BT Broker de Asigurare avea peste 46.000 de clienţi. Numărul poliţelor intermediate a crescut cu 17% în 2025 faţă de 2024, ajungând la aproape 140.000.

Banca Transilvania este cel mai mare jucător financiar din România şi din sud-estul Europei. Ca bancă universală, BT acoperă toate segmentele de clienţi şi toate liniile de business. BT are o cotă de piaţă de 23% cotă, 5 milioane de clienţi, 72.000 de acţionari & investitori şi peste 10.000 de angajaţi. Reţeaua naţională, formată din 530 de sedii, împreună cu platformele digitale de ultimă generaţie, asigură accesul la servicii bancare de oriunde şi oricând.

BT face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, prezent în trei ţări, România, Italia şi Republica Moldova, cu activitate în banking, managementul activelor, brokeraj, leasing, pensii private, microfinanţare şi asigurări.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu scapă definitiv de controlul judiciar și poate să părăsească România
Călin Georgescu scapă definitiv de controlul judiciar și poate să părăsească România
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu în dosarul în care este judecat pentru......
Analiză Raben România: Șocul din piața carburanților „apasă pedala” pe costurile de transport. Cât vedem, de fapt, în prețul produselor de la raft?
Analiză Raben România: Șocul din piața carburanților „apasă pedala” pe costurile de transport. Cât vedem, ...
Scumpirea carburanților pune din nou presiune pe sectorul logistic, în special pe transportul rutier, unde combustibilul ...
Justiția franceză a decis extrădarea în Lituania a magantului rus Vladimir Antonov
Justiția franceză a decis extrădarea în Lituania a magantului rus Vladimir Antonov
Justiţia franceză a acceptat extrădarea către Lituania a omului de afaceri rus Vladimir Antonov, suspectat de deturnare ...
Ultima oră. O nouă șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Tezaur vine cu o nouă ediție și dobânzi substanțiale, fără impozit.
Ultima oră. O nouă șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Tezaur vine cu o nouă ediție și dobânzi substanțiale, ...
Ministerul Finanțelor anunță lansarea unei noi ediții Tezaur, cu dobânzi oferite populație mult peste ce dau băncile ...