Prețurile de consum în SUA au crescut în ianuarie mai puțin decât se estima, dar inflația de bază s-a consolidat

Preţurile de consum în Statele Unite ale Americii au crescut mai puţin decât se estima în ianuarie, dar inflaţia de bază s-a consolidat, după ce companiile au majorat preţurile la începutul anului, ceea ce, alături de stabilizarea pieţei muncii, ar putea permite Rezervei Federale a SUA (Fed) să menţină nemodificate dobânzile pentru o perioadă, transmit AP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 13 feb. 2026, 19:39
Prețurile de consum în SUA au crescut în ianuarie mai puțin decât se estima, dar inflația de bază s-a consolidat

De la o lună la alta, indicele preţurilor de consum au crescut cu 0,2% în ianuarie, după un avans de 0,3% în decembrie, potrivit datelor publicate vineri de Biroul de Statistică de la Departamentul american al Muncii (BLS). Analiştii estimau un nivel al inflaţiei de 0,3%.

Indicele preţurilor de consum a înregistrat un avans de 2,4% în ritm anual în ianuarie, o încetinire după creşterea de 2,7% din decembrie şi nu departe de ţinta Fed pe termen mediu, de 2%.

De asemenea, inflaţia de bază, care exclude produsele volatile precum alimentele şi energia, a înregistrat o creştere de 0,3% în ianuarie, similară cu cea din decembrie. În ritm anual, inflaţia de bază a înregistrat o expansiune de 2,5% în ianuarie, o încetinire după avansul de 2,6% din decembrie. Este cel mai redus ritm de creştere din martie 2021.

Economiştii se aşteaptă ca inflaţia să crească pentru o perioadă în acest an, taxele vamale americane afectând costul mărfurilor importate. De asemenea, deprecierea de anul trecut a dolarului faţă de monedele principalilor parteneri comerciali ai Statelor Unite a afectat evoluţia inflaţiei.

Raportul de vineri sugerează o atenuare a inflaţiei, dar ea vine în condiţiile în care costul alimentelor şi chiriile au urcat după pandemie, preţurile de consum în SUA fiind cu aproximativ 25% mai ridicate decât în urmă cu cinci ani.

În ianuarie, rata şomajului în SUA a scăzut până la 4,3%, de la un nivel de 4,4% în decembrie. Economiştii estimează că politicile comerciale şi de imigraţie ale administraţiei Trump au afectat piaţa muncii, deşi se aşteaptă ca reducerile de impozite să stimuleze angajările în acest an.

Luna trecută, Rezerva Federală a SUA a menţinut dobânda de referinţă în intervalul 3,50% – 3,75%.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...