Daniel Constantin: Agricultorii vor primi integral plata pe suprafaţă, începând cu 1 decembrie

Agricultorii vor primi integral, începând cu 1 decembrie, plata pe suprafaţă acordată din fonduri europene şi de la bugetul naţional, respectiv încă 90 de euro pe hectar, avansul de 65 de euro fiind deja în contul fermierilor, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
Economica.net - S, 15 nov. 2014, 09:55
Daniel Constantin: Agricultorii vor primi integral plata pe suprafaţă, începând cu 1 decembrie

„Până în prezent am plătit către fermieri toate fondurile ca şi avans din plata directă pe suprafaţă, acei 69 de euro, iar suma totală plătită de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) este de 635 de milioane de euro. Aşa cum spune regulamentul european, începând cu 1 decembrie, deci în câteva săptămâni, vom plăti integral, încă 90 de euro, unde avem şi contribuţie de la Uniunea Europeană şi contribuţie de la bugetul de stat”, a precizat ministrul Agriculturii.

Acesta a explicat că, în prezent, mai sunt în jur de 8.700 de fermieri, dintre cei 1,019 milioane înscrişi la APIA, care nu au primit acele plăţi suplimentare pentru că respectă bunele condiţii agricole şi de mediu, aşa zisele GAEC-uri, şi care de regulă se plătesc în primele luni ale anului următor.

„Mai sunt doar câteva cazuri dintre cei 1,019 milioane fermieri, în jur de 8.700, care nu au luat avansurile. O parte dintre ei au o plată suplimentară, sunt în GAEC 1, iar o parte au suprapuneri. Sunt cazuri ceva mai complexe care necesită clarificare, dar vor primi în perioada imediat următoare. Cei din GAEC1 nu au primit niciodată mai devreme de ianuarie-februarie, iar 1.600 de fermieri sunt consideraţi neeligibili. Mai sunt un număr foarte mic de fermieri care au diverse motive, erori de sistem, litigii sau situaţii negestionate, dar în rest toţi fermierii şi-au încasat plăţile”, a menţionat şeful MADR.

Potrivit sursei citate, începând cu 16 octombrie, au fost plătite şi avansurile pentru măsuri de agromediu din PNDR, Axa II, în jur de 250 de milioane de euro, iar până la finele lunii noiembrie se vor plăti în totalitate.

„Vom finaliza şi plăţile pe Axa II, respectiv 610 milioane de euro, până la sfârşitul lunii noiembrie. În aceste condiţii cred că vom ajunge şi anul acesta la o cifră record de absorbţie de fonduri europene. Până în prezent avem plătite 2,2 miliarde de euro de către APIA şi AFIR, iar cu sumele pe care le vom aloca de la bugetul naţional vom ajunge, în total, la 2,6 miliarde de euro”, a mai adăugat Daniel Constantin.

România beneficiază în cadrul campaniei SAPS 2014 de o alocare financiară de 1,36 miliarde de euro din Fondul European de Grantare Agricolă pentru o suprafaţă de referinţă de 8,7 milioane hectare. Cuantumul este de 156,89 euro pe hectar, bani alocaţi din fonduri europene pentru schema unică pe suprafaţă (SAPS) pentru fiecare hectar de teren arabil, pepinieră, pajişte, viţa de vie etc.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, dezvoltatorul oferă posibilitatea de a proba apartamentul timp de......
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou ...
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică ...
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...