Cancelarul Friedrich Merz va vizita China săptămâna viitoare, iar industria auto germană anunță care sunt așteptările sale de la această deplasare

Industria auto din Germania se aşteaptă ca în timpul vizitei în China cancelarul Friedrich Merz să ceară liberalizarea pieţei, transmite DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 21 feb. 2026, 11:48
Cancelarul Friedrich Merz va vizita China săptămâna viitoare, iar industria auto germană anunță care sunt așteptările sale de la această deplasare

„Partea germană trebuie să prezinte o evidenţă detaliată a modului în care China denaturează concurenţa”, a afirmat Hildegard Müller (foto), preşedintele Asociaţiei Constructorilor Germani de Automobile (VDA), într-un interviu acordat publicaţiei Die Welt.

„Obiectivul acestor discuţii ar trebui să fie o deschidere suplimentară a pieţelor de către ambele părţi, şi nu izolarea reciprocă. China are de asemenea o responsabilitate în acest domeniu”, a declarat Müller.

Recent, producătorii auto germani s-au confruntat cu un declin semnificativ al vânzărilor pe cea mai mare piaţă auto din lume. Pe lângă noile mărci locale de vehicule electrice (EV) puternic subvenţionate, China a introdus şi o taxă pe lux aplicată maşinilor scumpe, care afectează în principal mărcile din Germania.

„Ne aşteptăm de asemenea ca partea chineză să facă propuneri responsabile pentru reducerea denaturării concurenţei”, a apreciat şeful VDA, avertizând împotriva provocării de reacţii adverse cu noile reglementări UE, cum ar fi privilegierea maşinilor europene în achiziţiile publice, prime de achiziţie sau taxe vamale.

„Chiar dacă China este acum solicitată să facă oferte, Europa trebuie să-şi evalueze acţiunile şi reacţiile aferente. În funcţie de decizie, industria locală se poate confrunta cu măsuri de retorsiune din partea Beijingului”, a declarat Müller.

Săptămâna viitoare cancelarul Friedrich Merz va vizita China pentru a discuta despre legăturile politice şi economice, precum şi probleme legate de securitate. Va fi prima sa vizită în statul asiatic de la preluarea funcţiei.

Tensiunile comerciale dintre Berlin şi Beijing au sporit, în special pe segmentul pământurilor rare, materii prime critice folosite în diverse produse, cum ar fi telefoanele mobile şi motoarele EV.

Producătorii auto germani şi cei europeni au raportat că se confruntă cu un deficit de materii prime, din cauza politicilor comerciale restrictive ale Chinei.

Exportatorii germani au criticat ceea ce ei au numit concurenţa neloială de pe pieţele globale în urma subvenţionării firmelor chineze, şi au cerut condiţii de concurenţă echitabile pentru companiile străine, inclusiv în achiziţiile publice.

Merz este însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri şi ar urma să viziteze sediul Mercedes-Benz Group din Beijing.

Te-ar mai putea interesa și
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala Corporatiștilor", stârnește nemulțumirea unor călători. Liderul......
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Ministerul Energiei, acționatul majoritar al Hidroelectrica a cerut convocarea Adunării Generale a Acționarilor, care ...
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanţa, că speră ca în zilele următoare să se găsească ...
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din județul Iași, aparținând celui mai bogat om din Ucraina
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din ...
Kommunalkredit Austria AG a acfordat un împrumut în valoare de 50.630.000 de euro pentru refinanțarea parcului eolian ...