Autostrada Sibiu – Pitești: Când estimează șeful Transporturilor că va fi gata cel mai întârziat lot

Termenul de finalizare a lucrărilor la secțiunea 2 Boița - Cornetu din Autostrada A1 Sibiu - Pitești este 6 decembrie 2028, potrivit ministrului Transporturilor Ciprian Șerban. În prezent, stadiul fizic al lucrărilor la lotul 2 este de doar 8%, acesta fiind tronsonul din autostrada transcarpatică cel mai puțin avansat.
Anemona Andone - J, 26 feb. 2026, 22:05
Autostrada Sibiu - Pitești: Când estimează șeful Transporturilor că va fi gata cel mai întârziat lot

Cel mai dificil lot din Autostrada Sibiu – Pitești

„În conformitate cu prevederile contractuale, termenul de finalizare a executării lucrărilor pe lotul 2 Boița – Cornetu al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este 6 decembrie 2028. Acest termen a fost agreat în urma unui proces riguros de evaluare tehnico – economică, care a ținut cont de complexitatea proiectului, condițiile geotehnice și logistice specifice zonei, precum și necesitatea asigurării unui standard ridicat de calitate și siguranță în execuție, cu respectarea prevederilor contractuale”, se arată în răspunsul cabinetului ministrului la o interpelare a deputatului Radu Marin Moisin.

Secțiunile de autostradă 2 și 3 fac parte din tronsonul montan al A1 Sibiu – Pitești și au un grad de dificultate tehnică foarte ridicat.

santier autostrada

România ar putea pierde finanțarea europeană de 17 miliarde de lei pentru secțiunile montane 2 si 3 ale A1 Sibiu – Pitești, dacă nu va fi adoptată în regim de urgență derogarea de la Mediu care va permite constructorilor să lucreze pe raza ariilor naturale protejate, avertizau autorii unui proiect de act normativ publicat în octombrie 2025 pe site-ul Ministerului Transporturilor. Pentru acest lucru, Guvernul ar urma să declare proiectul A1 Sibiu – Pitești de importanță națională.

Acord de mediu revizuit pentru Autostrada Sibiu – Pitești

În septembrie 2025, secretarul de stat in Transporturi Irinel Scrioșteanu anunța că procedura de revizuire a Acordului de Mediu se afla in derulare, urmand ca, în primăvara acestui an, constructorii secțiunilor 2 și 3 din Autostrada A1 Sibiu – Pitești să aibă autorizație de construire pe toată lungimea celor două loturi montane.

”Am demarat procedura de revizuire a acordului de mediu pentru că studiile geologice au generat o serie de modificări ale proiectului, față de studiul de fezabilitate. A fost nevoie de această revizuire a acordului de mediu. Autoritatea Națională de Mediu a cerut deja primele clarificări către Compania de Drumuri. Estimez că în martie – aprilie am putea să avem toate autorizațiile de construire emise, în așa fel încât să avem șantier pe toată lungimea celor două secțiuni”, declara la Sibiu, Irinel Scrioșteanu, potrivit Turnul Sfatului.

ECONOMICA.NET a transmis o solicitare de presă Ministerului Mediului cu privire la stadiul procedurii de revizuire a Acordului de Mediu.

Autostrada Sibiu – Pitești (formată din 5 secțiuni) va avea o lungime de 122,11 km și face parte din Coridorul 4 Pan-european, care tranzitează România de la Est la Vest (între Portul Constanța și Punctul de Trecere a Frontierei de la Nădlac).

Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 2 Boița – Cornetu

Constructor: Mapa-Cengiz

Lungime lot: 31,33 km
Durata Contract: 68 de luni
Valoare Contract: 4,25 de miliarde de lei
Principalele lucrări de artă:
– 48 de poduri si viaducte cu lungimi intre 32 m si 843 m;
– 7 tuneluri cu lungime intre 247 m si 1536 m.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Ursula von der Leyen despre înfrângerea lui Viktor Orban
Ce spune Ursula von der Leyen despre înfrângerea lui Viktor Orban
Ungaria a ales Europa, Europa a ales întotdeauna Ungaria, a reacţionat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce premierul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut......
Record. Economia Ungariei „sărbătorește” înfrângerea lui Viktor Orban. Miliarde de euro sunt pe drum. Investitorii cumpără deja masiv forinți
Record. Economia Ungariei „sărbătorește” înfrângerea lui Viktor Orban. Miliarde de euro sunt pe drum. Investitorii ...
Record al ultimilor patru ani pentru forintul maghiar, în condițiile în care investitorii plasează în modenda țării ...
Ultima oră. Petrolul depășește iar 100 de dolari pe baril din cauza războiului din Iran. Donald Trump recunoaște în premieră: Vor fi prețuri mari la benzină
Ultima oră. Petrolul depășește iar 100 de dolari pe baril din cauza războiului din Iran. Donald Trump recunoaște în ...
Prețjul petrolului a depășit iar 100 de dolari per baril în această dimineață, pe fondul anunțării unei blocade ...
Mesajul lui Robert Fico pentru Peter Magyar şi cooperarea dintre Slovacia şi Ungaria
Mesajul lui Robert Fico pentru Peter Magyar şi cooperarea dintre Slovacia şi Ungaria
Premierul Slovaciei, Robert Fico, l-a felicitat luni pe noul lider al Ungariei, Peter Magyar, declarând că este pregătit ...