CFR a desemnat câștigătorul contractului pentru consultanța și supervizarea lucrărilor de reabilitare de pe tronsonul Craiova – Filiași

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a finalizat evaluarea ofertelor pentru contractul de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor de reabilitare a tronsonului feroviar Craiova - Filiaşi, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean, câştigătoare fiind desemnată Asocierea MGGP - Konsent - MGGP Engineering, cu o ofertă de 14,48 de milioane de lei, fără TVA, informează societatea prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 02 mart. 2026, 18:07
CFR a desemnat câștigătorul contractului pentru consultanța și supervizarea lucrărilor de reabilitare de pe tronsonul Craiova - Filiași

Potrivit sursei citate, contractul are o durată estimată de 177 de luni şi este propus pentru finanţare prin Programul Transport 2021-2027.

„Raportul Procedurii a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), iar comunicările privind rezultatul au fost transmise ofertanţilor. Conform prevederilor legale, după expirarea termenului de contestaţie de 10 zile, în absenţa depunerii unor contestaţii, contractul poate fi semnat”, se menţionează în comunicat.

Contractul vizează asigurarea serviciilor de coordonare, consultanţă şi supervizare pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare a tronsonului Craiova – Filiaşi, parte a liniei de cale ferată 100, cu o lungime de 37,975 km, lucrările urmând a se desfăşura pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, în judeţul Dolj, precizează sursa citată.

„Rolul supervizorului este de a urmări implementarea soluţiilor tehnice, respectarea cerinţelor de calitate şi siguranţă, precum şi conformitatea cu prevederile contractuale şi standardele tehnice aplicabile infrastructurii feroviare”, se mai arată în document.

Reabilitarea secţiunii are ca obiectiv principal modernizarea infrastructurii şi a sistemelor feroviare astfel încât să permită atingerea unor viteze de circulaţie de 100-120 km/h pentru trenurile de marfă şi 120-160 km/h pentru trenurile de călători, susţin reprezentanţii CFR.

Totodată, intervenţiile vor contribui la eliminarea restricţiilor de viteză, creşterea capacităţii de tranzit şi îmbunătăţirea parametrilor de exploatare ai infrastructurii.

Durata totală estimată a contractului de servicii este de 177 de luni, structurată în 12 luni pentru proiectare, 42 de luni pentru execuţia lucrărilor, 120 de luni perioadă de garanţie şi notificare a defectelor şi trei luni pentru etapa post-garanţie şi închiderea contractuală.

În urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preţ”, a fost declarată câştigătoare oferta depusă de Asocierea MGGP (lider) – Konsent – MGGP Engineering S.R.L., cu un punctaj total de 100 de puncte şi o propunere financiară de 14,48 de milioane de lei, fără TVA.

Proiectul este inclus în Master Planul General de Transport al României şi este propus pentru finanţare din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual, potrivit programelor de investiţii publice.

Compania subliniază că acest proiect contribuie la dezvoltarea unei infrastructuri feroviare moderne, sigure şi eficiente, la creşterea atractivităţii transportului feroviar, reducerea emisiilor de carbon şi consolidarea conectivităţii regionale şi naţionale, în deplină concordanţă cu obiectivele de mobilitate durabilă şi interes public.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multe primării nu au bani de combustibil ca să treacă iarna, e nevoie de 300 mil.lei. Guvenul le permite să se împrumute de la Ministerul de Finanțe, cu dobândă redusă și perioadă de grație – proiect de OUG
Mai multe primării nu au bani de combustibil ca să treacă iarna, e nevoie de 300 mil.lei. Guvenul le permite să se împrumute ...
Suma totală pe care autoritățile locale nu o pot asigura din venituri proprii pentru a achiziționa combustibilul pentru încălzire în această iarnă se ridică la 300 de milioane de lei,......
UPDATE Cum se împart banii din rectificarea bugetară? Aproape 5 miliarde de lei vor fi distribuiți în special către Ministerul Sănătății și MAI
UPDATE Cum se împart banii din rectificarea bugetară? Aproape 5 miliarde de lei vor fi distribuiți în special către ...
Rectificarea bugetară de urgență va distribui ministerelor și altor instituții ale statului circa 5 miliarde de lei ...
Acționarii Nuclearelectrica au aprobat contractarea unui împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă
Acționarii Nuclearelectrica au aprobat contractarea unui împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității ...
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Naţionale Nuclearelectrica a aprobat, joi, cu peste 99,8% ...
Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern de mâine. Ministerele au cerut 60 de miliarde de lei. Este o sumă foarte mare
Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern de mâine. Ministerele au cerut 60 de miliarde de ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată şi publicată ...