Metrou Drumul Taberei: Lucrările la secţiunea Eroilor – Râul Doamnei sunt realizate în proporţie de 75-80%

Lucrările la partea de structură a secţiunii de metrou Eroilor - Râul Doamnei, parte din Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon, sunt realizate în proporţie de 75-80%, a declarat marţi Constantin Mustăţea, şef Serviciu Urmărire Lucrări Investiţii în cadrul Metrorex, la un forum despre infrastructură.
Economica.net - mar, 25 nov. 2014, 11:00
Metrou Drumul Taberei: Lucrările la secţiunea Eroilor - Râul Doamnei sunt realizate în proporţie de 75-80%

‘Pot să vă spun că în momentul de faţă această secţiune este realizată, ca şi structură, în proporţie de 75-80%. Sunt aproape finalizate tunelele care se află între staţia Academia Militară şi staţia Râul Doamnei, urmând ca ele să fie extrase şi în primăvara anului viitor, prin luna martie să fie lansate din nou în staţia Academia Militară şi să pornească spre staţia Eroilor 2, respectiv scoaterea la Operă’, a spus Mustăţea, la ‘Infrastructure Forum’.

Acesta a precizat că din totalul de 8 kilometri de cale dublă de tunele, în momentul de faţă sunt realizaţi 5,7 km de tunel. Ritmul cu execuţia tunelelor a înregistrat în unele perioade chiar şi 40 de metri pe zi, iar media a fost 12-15 metri pe zi. În momentul de faţă Metrorex are în analiză ofertele pentru încheierea contractului pentru cale de rulare, finisaje şi instalaţii. Punerea în funcţiune se preconizează a se realiza la finele anului 2016.

Potrivit sursei citate, următoarea porţiune care va fi atacată din punct de vedere al construcţiei o să fie zona cuprinsă între Piaţa Iancului şi Pantelimon, ulterior urmând să se efectueze lucrările dintre Eroilor şi Piaţa Iancului. În ceea ce priveşte secţiunea Piaţa Iancului – Pantelimon, reprezentantul Metrorex a spus că sunt aproape finalizate proiectele tehnice astfel încât în primul semestru la anului viitor să fi lansată licitaţia pentru faza de structură a acestei secţiuni.

Tronsonul 1 Drumul Taberei – Eroilor al Magistralei 5 Drumul Taberei-Pantelimon, în lungime totală de circa şase kilometri, va avea zece staţii de metrou: Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor.

Constructorul secţiunii Râul Doamnei – Eroilor este Asocierea Astaldi (Italia) – FCC Construccion (Spania) – Delta ACM (Romania) – AB Construct (Romania). Preţul contractului depăşeşte 918,937 milioane de lei, fără TVA, potrivit site-ului Metrorex.

Te-ar mai putea interesa și
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un formular, arată analiza cifrelor reale, dincolo de povestea pe care o......
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, ...
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...