Va scădea sau nu povara taxelor pe carbon în UE? Opt țări se opun

Opt state membre avertizează UE să nu anuleze sau să suspende sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), potrivit Reuters.
Mihai Nicuţ - vin, 13 mart. 2026, 22:37
Va scădea sau nu povara taxelor pe carbon în UE? Opt țări se opun

„A face modificări fundamentale la ETS, a pune sub semnul întrebării mecanismul ETS în sine sau a-l suspenda ar fi un pas înapoi foarte îngrijorător”, au declarat Spania, Olanda, Danemarca, Finlanda, Luxemburgul, Portugalia, Slovenia și Suedia într-un document conex.

Tot mai multe voci din Europa se pronunță pentru o atenuare a impactului taxelor pe carbon, în condițiile în care ar afecta prețurile și, în final competitivitate industriei de pe continent.

Slăbirea ETS  ar „pedepsi dramatic pionierii care au investit și inovat deja în domeniul decarbonizării”, se arată însă în nota celor opt.

Până acum, Comisia a respins apelurile altor guverne, inclusiv ale Slovaciei și Republicii Cehe, de a slăbi sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, amintește Reuters

Cu toate acestea, oficialii caută soluții rapide pentru a evita repetarea situației din 2022. Se ia act de faptul că propunerile relevante ale Comisiei vor fi prezentate la summitul din 19 martie.

Te-ar mai putea interesa și
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru construcția Dama Solar, un proiect fotovoltaic de 1,36 GWp din județul......
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) ...