Peste două milioane de conexiuni la internet mobil în plus faţă de anul trecut în România. Creştere de 28%

Internetul mobil de bandă largă a înregistrat un salt de la 8,2 milioane de conexiuni active la jumătatea anului 2013 până la 10,5 milioane la jumătatea anului 2014, adică, în medie, peste un milion de conexiuni în plus la fiecare 6 luni sau peste două milioane de conexiuni la internet mobil de mare viteză în plus, în decursul unui an, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Economica.net - J, 04 dec. 2014, 18:29
Peste două milioane de conexiuni la internet mobil în plus faţă de anul trecut în România. Creştere de 28%

Potrivit datelor statistice publicate de ANCOM, rata de creştere a internetului mobil a continuat să fie superioară celei a internetului fix, în prima jumătate a anului 2014.

„În cazul internetului fix în bandă largă, se înregistrează, în medie, o creştere de peste 100.000 de conexiuni la fiecare 6 luni, evoluţia fiind de la 3,7 milioane de conexiuni la 30 iunie 2013, până la 3,9 milioane la aceeaşi dată a anului 2014, în timp ce internetul mobil de bandă largă a înregistrat un salt de la 8,2 milioane de conexiuni active la jumătatea anului 2013, până la 10,5 milioane la jumătatea anului 2014, adică, în medie, peste un milion de conexiuni în plus la fiecare 6 luni”, se arată în comunicatul citat.

Datele ANCOM arată, totodată, că rata de penetrare a internetului fix de bandă largă la 100 de locuitori este de 19,4% la nivel naţional, aproape trei sferturi dintre conexiuni fiind utilizate de către locuitorii din mediul urban (2,8 milioane) şi mai mult de un sfert de cei din mediul rural (1,1 milioane).

De asemenea, structura conexiunilor de acces la internet fix a rămas aproape neschimbată: aproximativ 2,1 milioane de conexiuni erau prin cablu UTP/FTP (aproximativ 55% din totalul conexiunilor), conexiunile prin cablu coaxial au ajuns la aproape 600.000 (15% din totalul conexiunilor), iar conexiunile care utilizează suportul de fire de cupru au depăşit 1 milion (27% din totalul conexiunilor).

În cazul conexiunilor mobile de acces la internet, la jumătatea anului 2014, peste 8,5 milioane dintre cele 14,4 milioane de conexiuni active foloseau tehnologia 3G şi, respectiv, superioară 3G, din care 253 de mii erau prin tehnologia 4G.

„Din totalul celor 14,4 milioane de conexiuni mobile la internet, jumătate au fost utilizate pe bază de cartele preplătite, iar jumătate pe bază de abonament, dintre acestea din urmă 5,3 milioane aparţinând utilizatorilor persoane fizice, iar restul de 1,9 milioane persoanelor juridice. În ceea ce priveşte modalitatea de acces, 89% dintre conexiunile mobile au fost accesate prin telefonul mobil/smartphone, în timp ce restul de 11% au fost conexiuni prin intermediul modem-urilor/cardurilor sau USB”, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul britanic afirmă că guvernul său este un proiect pe 10 ani, în pofida apelurilor la demisie
Premierul britanic afirmă că guvernul său este un proiect pe 10 ani, în pofida apelurilor la demisie
Premierul britanic Keir Starmer a promis că va continua lupta politică, descriind guvernul său drept un "proiect pe 10 ani", în pofida apelurilor tot mai numeroase de a demisiona, după......
VIDEO Centura Bușteni – Azuga: Lucrările impresionante care trebuie realizate pentru construirea ocolitoarei de aproape 10 kilometri
VIDEO Centura Bușteni – Azuga: Lucrările impresionante care trebuie realizate pentru construirea ocolitoarei de aproape ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu șantierul centurii Bușteni - Azuga, unde lucrările erau în plină ...
Premierul celei mai populate țări propune revenirea la telemuncă, pe fondul scumpirii vertiginoase a carburanților
Premierul celei mai populate țări propune revenirea la telemuncă, pe fondul scumpirii vertiginoase a carburanților
Premierul indian Narendra Modi le-a cerut duminică concetăţenilor săi şi întreprinderilor să-şi modereze consumul ...
Moscova „nu respectă” încetarea focului pe linia frontului, acuză Volodimir Zelenski
Moscova „nu respectă” încetarea focului pe linia frontului, acuză Volodimir Zelenski
Forţele ruse desfăşoară atacuri pe linia frontului, încălcând încetarea focului de trei zile, anunţată de preşedintele ...