Ministrul Justiției Radu Marinescu i-a trimis președintelui Nicușor Dan propunerile pentru șefia celor mai importante parchete din țară

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, i-a trimis, marţi, preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru şefia marilor parchete, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 07 apr. 2026, 19:40
Ministrul Justiției Radu Marinescu i-a trimis președintelui Nicușor Dan propunerile pentru șefia celor mai importante parchete din țară

Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Radu Marinescu a înaintat preşedintelui României propunerile de numire în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public, şi anume:

* Cristina Chiriac – pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

* Marius Voineag – pentru funcţia de procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

* Ioan-Viorel Cerbu – pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;

* Marinela Mincă – pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;

* Marius-Ionel Ştefan – pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;

* Codrin-Horaţiu Miron – pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

* Alex-Florin Florenţa – pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

* Gill-Julien Grigore-Iacobici – pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Radu Marinescu a prezentat şi o serie de argumente pentru care a decis să meargă mai departe cu cele trei propuneri care au primit aviz negativ din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – Cristina Chiriac, Marinela Mincă şi Gil-Julien Grigore-Iacobici.

* Despre procurorul Cristina Chiriac, ministrul Justiţiei spune că proiectul de management a evidenţiat, în mod explicit, „o abordare sistemică” a Ministerului Public, având în vedere atât structurile specializate, cât şi parchetele nespecializate, cu identificarea unor disfuncţionalităţi reale şi a unor direcţii concrete de intervenţie.

„Candidata a detaliat modul în care obiectivele propuse derivă din experienţa profesională acumulată la nivelul parchetelor nespecializate, DIICOT şi DNA, demonstrând o cunoaştere aplicată a mecanismelor de funcţionare şi a nevoilor reale ale sistemului. Totodată, corelarea dintre viziunea strategică şi măsurile operaţionale a fost clar evidenţiată prin propunerea unor instrumente concrete de coordonare, monitorizare şi eficientizare, ceea ce confirmă că direcţiile de acţiune nu sunt formulate abstract, ci rezultă dintr-o analiză reală şi aprofundată a contextului instituţional. Prin urmare, susţinerea potrivit căreia candidata nu ar cunoaşte realităţile Ministerului Public nu se confirmă în mod obiectiv, fiind contrazisă de conţinutul proiectului şi de clarificările oferite în cadrul interviului”, arată Radu Marinescu.

* Cu privire la Marinela Mincă, ministrul precizează că observaţia Secţiei de procurori privind presupusa lipsă de cunoaştere concretă a realităţilor DNA „nu reflectă ansamblul proiectului de management şi experienţa” acesteia.

„Proiectul demonstrează cunoaştere clară şi aprofundată a fluxurilor operaţionale, mecanismelor instituţionale şi vulnerabilităţilor structurale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Experienţa profesională acumulată, inclusiv în funcţii de conducere, asigură capacitatea de a identifica şi gestiona realităţile operaţionale ale DNA. Analiza SWOT inclusă în proiect identifică riscurile persistente – supraîncărcarea personalului, fluctuaţiile de resurse, modificările legislative – şi propune măsuri concrete şi implementabile, reflectând o înţelegere aplicată şi realistă a instituţiei. Abordarea strategică prezentată de doamna procuror depăşeşte simplele descrieri punctuale, oferind un cadru operaţional sustenabil pentru prioritizarea şi implementarea soluţiilor. Prin urmare, menţinerea propunerii iniţiale pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se fundamentează pe competenţele demonstrate, experienţa profesională relevantă şi capacitatea de a operaţionaliza viziunea managerială”, transmite Marinescu.

* În cazul lui Gill-Julien Grigore-Iacobici, ministrul Justiţiei menţionează că analiza proiectului de management şi răspunsurile oferite în cadrul interviului au confirmat că acesta are o înţelegere solidă a priorităţilor strategice ale DIICOT şi a măsurilor necesare pentru implementarea acestora.

„Deşi Secţia pentru procurori a apreciat că există ‘vulnerabilităţi substanţiale’ în proiect, observaţiile sunt în mare parte subiective şi nu reflectă modul în care planul a fost adaptat pentru aplicabilitate concretă, fapt demonstrat prin explicaţiile detaliate oferite în cadrul interviului. Domnul procuror a clarificat structura planului, a explicat cum analiza SWOT se corelează cu obiectivele operaţionale, a prezentat exemple concrete de aplicare a funcţiilor de management şi a detaliat modul în care instrumentele SMART şi PCM vor fi folosite pentru monitorizarea activităţii pe toate palierele. Astfel, proiectul nu reprezintă doar o structură formală, ci un plan aplicabil, fundamentat pe experienţa managerială şi operaţională a candidatului, care asigură creşterea eficienţei Direcţiei în toate domeniile de competenţă, inclusiv priorităţile legate de criminalitatea organizată, terorism, trafic de persoane şi infracţiuni economico-financiare”, subliniază Radu Marinescu.

De asemenea, ministrul a decis să meargă mai departe cu propunerile şi în cazul lui Alex Florenţa şi Marius Voineag, fără aviz de la Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit legii, preşedintele României poate refuza, motivat, numirea în funcţiile de conducere, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.

Decretul preşedintelui de numire în funcţie sau refuzul motivat al acestuia se emite în maximum 60 de zile de la data transmiterii propunerii de către ministrul Justiţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie în regim de urgență: AnimaWings încearcă din nou să intre în insolvență. Când vor da judecătorii hotărârea
Decizie în regim de urgență: AnimaWings încearcă din nou să intre în insolvență. Când vor da judecătorii hotărârea
Compania aeriană AnimaWings își cere din nou insolvența. Săptămâna trecută, instanța a respins cererea companiei pe motiv că nu a depus anumite documente. ...
SUA şi Israelul pregătesc o lovitură militară de proporţii în Iran – presă
SUA şi Israelul pregătesc o lovitură militară de proporţii în Iran – presă
Statele Unite şi Israelul pregătesc o nouă ofensivă militară împotriva Iranului după alegerile legislative de la jumătatea ...
Cum a afectat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările One United Properties. Ce arată datele pe primele nouă luni din 2026
Cum a afectat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările One United Properties. Ce arată datele pe primele nouă luni ...
One United Properties, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe din România, a raportat pentru primele nouă luni ...
Se schimbă ora. Când trecem la ora de iarnă şi ce trebuie să ştii
Se schimbă ora. Când trecem la ora de iarnă şi ce trebuie să ştii
Se schimbă ora - octombrie 2026. Mai sunt câteva zile până trecerea la ora de iarnă, la finalul lunii octombrie. Asta ...