Cuba confirmă discuţii „recente” la Havana cu Statele Unite

Cuba a confirmat luni "recente" discuţii la Havana cu oficiali americani, într-un context de tensiuni puternice între insula comunistă şi Statele Unite, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 apr. 2026, 23:25
Cuba confirmă discuţii

„O întâlnire între delegaţiile cubaneză şi americană a avut loc recent aici, în Cuba”, a declarat pentru cotidianul oficial Granma un înalt oficial din cadrul Ministerului de Externe, Alejandro Garcia, confirmând informaţii de presă publicate în Statele Unite.

Diplomatul, care a menţionat „un subiect sensibil” ce trebuie gestionat „cu discreţie”, a indicat că reuniunea a avut loc la înalt nivel diplomatic.

„Din partea americană, au participat secretari adjuncţi ai Departamentului de Stat, iar din partea cubaneză, întâlnirea a avut loc la nivel de miniştri adjuncţi de externe”, a precizat el.

Vineri, publicaţia americană Axios a afirmat că înalţi oficiali americani s-au întâlnit pe 10 aprilie la Havana cu oficiali cubanezi, printre care şi Raul Guillermo Rodriguez Castro, nepotul fostului lider Raul Castro.

Axios, citând un oficial al Departamentului de Stat, a relatat că diplomaţii americani au pus pe masă mai multe cereri, inclusiv eliberarea prizonierilor politici.

„În cursul reuniunii, niciuna dintre părţi nu a stabilit termene limită şi nici nu a formulat cereri ultimative, aşa cum au indicat anumite publicaţii americane. Toate schimburile de opinii s-au desfăşurat într-o manieră respectuoasă şi profesională”, a declarat Alejandro Garcia.

„Ridicarea embargoului energetic împotriva ţării noastre a fost o prioritate absolută pentru delegaţia noastră. Acest act de constrângere economică este o pedeapsă nejustificată aplicată întregii populaţii cubaneze”, a adăugat diplomatul.

De asemenea, el a denunţat „şantajul” Washingtonului împotriva ţărilor care doresc să exporte petrol către Cuba.

Statele Unite şi Cuba poartă discuţii de câteva săptămâni, într-un context de tensiuni reînnoite între cei doi vecini şi rivali ideologici. Pe lângă embargoul american în vigoare din 1962, Washingtonul a impus restricţii drastice asupra importurilor de petrol ale Cubei începând din ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Planul gigantic prin care One United Properties vrea să-i întreacă pe frații Pavăl pe piața de birouri
Planul gigantic prin care One United Properties vrea să-i întreacă pe frații Pavăl pe piața de birouri
One United Properties face schimbări majore pentru următorii cinci ani, a anunțat Victor Căpitanu, cofondatorul și CEO-ul companiei, în cadrul Capital Markets Day. Unul dintre obiective este......
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă ...
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă pentru investiții
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă ...
Bugetul pe 2026 al Metrorex ar putea fi aprobat azi în ședința de Guvern, ceea ce înseamnă că angajații companiei ...
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Acest studiu este realizat de Vela Group pe baza celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică ...