Gulnara Karimova, fiica fostului președinte uzbek Islam Karimov, judecată în Elveția pentru spălare de bani. Ea se află în închisoare în țara sa, fiind condamnată într-o altă cauză

Procesul din Elveţia pentru spălare de bani intentat Gulnarei Karimova, fiica fostului preşedinte uzbek Islam Karimov, şi băncii private elveţiene Lombard Odier s-a deschis luni în absenţa acuzatei principale, aflată în detenţie în ţara sa, transmit AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 27 apr. 2026, 20:58
Gulnara Karimova, fiica fostului președinte uzbek Islam Karimov, judecată în Elveția pentru spălare de bani. Ea se află în închisoare în țara sa, fiind condamnată într-o altă cauză

Fiica lui Islam Karimov, fostul lider al Uzbekistanului timp de 25 de ani, a fost condamnată în martie 2020 în ţara sa la 13 ani de închisoare pentru extorcare şi deturnare de fonduri.

Procesul său din Elveţia se desfăşoară la Tribunalul Penal Federal din Bellinzone (sud). Însă ”Gulnara Karimova şi un alt acuzat nu au compărut în această zi în faţa instanţei”, a indicat o purtătoare de cuvânt a tribunalului pentru AFP.

Curtea va trebui să decidă continuarea procedurii, dar decizia sa ”nu este aşteptată mai devreme de această seară sau chiar mâine”, a adăugat reprezentanta tribunalului.

Gulnara Karimova a fost dată în judecată de Ministerul Public al Confederaţiei Elveţiene (MPC) pentru că a ”participat la o organizaţie infracţională numită +l’Office+, activă în diferite ţări, şi a spălat în Elveţia, între 2005 şi 2012, valori patrimoniale generate prin infracţiuni comise de organizaţia infracţională menţionată, al cărei şefă ultimă era ea, conform actului de acuzare”, indica MPC într-un comunicat în 2024.

Karimova fusese numită de tatăl său în postul de reprezentant permanent al Uzbekistanului la sediul ONU de la Geneva, funcţia pe care a ocupat-o până în vara lui 2013, dată până la care a beneficiat de imunitate diplomatică.

Ancheta a arătat că o parte a fondurilor spălate în Elveţia ar fi fost vărsată în conturi ale băncii Lombard Odier, la Geneva.

”Rolul băncii şi al unui dintre foştii gestionari ar fi fost decisiv pentru a permite disimularea produsului activităţilor infracţionale”, potrivit MPC. Din acest motiv, din decembrie 2016 s-a desfăşurat contra lor o procedură penală pentru ”suspiciuni de spălare de bani în formă agravată”.

Banca respectivă a respins aceste acuzaţii, subliniind că ”procurorul nu acuză Lombard Odier că a participat cu bună ştiinţă sau voluntar la o activitate de spălare de bani”.

Citește și:

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
TikTok n-a scăpat de bătăile de cap legate de alegerile prezidențiale din 2024. Comisia Europeană a început o anchetă, iar platforma riscă o amendă uriașă pentru că a permis campanii de dezinformare
TikTok n-a scăpat de bătăile de cap legate de alegerile prezidențiale din 2024. Comisia Europeană a început o anchetă, ...
Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva TikTok în baza Digital Services Act (DSA), care riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală, ceea ce înseamnă o sumă......
Schimbare în grupul de leasing Arval, parte a BNP Paribas. Annie Pin va prelua funcția de CEO din aprilie 2027
Schimbare în grupul de leasing Arval, parte a BNP Paribas. Annie Pin va prelua funcția de CEO din aprilie 2027
Grupul de leasing Arval anunță că, începând cu 1 aprilie 2027, Alain van Groenendael va deveni președintele Consiliului ...
Avertisment foarte serios transmis de Marco Rubio. „Războiul din ucraina a ajuns într-un impas, iar impasurile sunt foarte periculoase. Ar putea urma sabotaje în țările vecine conflictului”
Avertisment foarte serios transmis de Marco Rubio. „Războiul din ucraina a ajuns într-un impas, iar impasurile sunt ...
Războiul dintre Rusia şi Ucraina a ajuns într-un impas "foarte periculos" în care beligeranţii riscă să mizeze pe ...
Formula 1 revine în Africa. Un Mare premiu va fi găzduit de Rwanda după 2030 – surse
Formula 1 revine în Africa. Un Mare premiu va fi găzduit de Rwanda după 2030 – surse
Organizaţia proprietară a Formulei 1 şi Guvernul Rwandei au convenit să organizeze primul Mare Premiu al Rwandei după ...