Merkel: Sancţiunile UE la adresa Rusiei nu vor fi, probabil, anulate la primăvară

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, nu consideră necesară anularea, din cauza situaţiei economice din Rusia, a sancţiunilor Occidentului împotriva acestei ţări.
Economica.net - vin, 16 ian. 2015, 08:02
Merkel: Sancţiunile UE la adresa Rusiei nu vor fi, probabil, anulate la primăvară

De asemenea, potrivit unor declaraţii făcute de Merkel pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, este puţin probabil ca restricţiile Uniunii Europene (UE) la adresa Moscovei, impuse ca urmare a situaţiei din Crimeea, să fie anulate la primăvară, informează vineri agenţia de presă TASS.

‘Sancţiunile pe linia UE acţionează de un an. La primăvară vom analiza ce trebuie făcut în continuare cu acele măsuri restrictive la care ne-am decis după alipirea Crimeii (la Rusia). Judecând după situaţia actuală, aceste măsuri vor rămâne în vigoare’, a declarat Merkel.

În acelaşi timp, potrivit TASS, cancelarul federal a evitat să dea un răspuns cu privire la efectul pe care le-au avut măsurile Occidentului. ‘Când şi cum vor avea efect astfel de sancţiuni şi dacă vor avea ele efect, ce ar fi fost dacă acesta nu existau – sunt probleme de domeniul speculaţiilor’, a subliniat Angela Merkel.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru două intervenţii majore destinate investiţiilor......
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...