Grecia a demarat discuţiile cu FMI pe tema schimbării obligaţiunilor

Guvernul grec a demarat negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) cu privire la planurile sale vizând înlocuirea actualelor obligaţiuni suverane cu unele corelate cu evoluţia economiei elene, a declarat ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, într-un interviu publicat miercuri în cotidianul italian La Repubblica, preluat de Reuters.
Economica.net - mie, 04 feb. 2015, 12:36
Grecia a demarat discuţiile cu FMI pe tema schimbării obligaţiunilor

Noul guvern de la Atena şi-a anunţat intenţia de a încerca să restructureze datoria publică, care se ridica la 315 miliarde euro în prezent, după ce în ultimii patru ani Grecia a beneficiat de credite în valoare de 240 de miliarde de euro de la creditorii internaţionali. Executivul condus de Alexis Tsipras vrea să propună schimbarea obligaţiunilor deţinute de Banca Centrală Europeană şi guvernele naţionale fie pentru obligaţiuni al căror randament variază în funcţie de evoluţia economică, fie cu obligaţiuni numite ‘perpetue’, care nu au o dată de maturitate şi al căror preţ fluctuează odată cu modificarea dobânzilor pe termen lung.

Ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, a declarat miercuri pentru La Repubblica că un acord similar a fost oferit şi Fondului Monetar Internaţional. ‘Propunem să înlocuim celelalte tranşe, către FMI şi alte ţări, cu noi bonduri la dobânzile de pe piaţă, care sunt foarte mici în prezent, cu o condiţie: vom începe să rambursăm după ce Grecia va înregistra o creştere economică solidă’, a spus Varoufakis. Acesta a afirmat că este optimist că problema datoriei Greciei va fi soluţionată, adăugând că a primit semnale pozitive în cursul întâlnirilor avute în ultimele zile.

Ministrul grec de Finanţe şi premierul Alexis Tsipras au început duminică un turneu european, în încercarea obţinerii de sprijin pentru planurile lor. Varoufakis s-a întâlnit marţi la Roma cu omologul său italian, Pier Calo Padoan, şi urmează să se întâlnească miercuri cu oficialii Băncii Centrale Europene, iar joi cu omologul german Wolfgang Schaeuble, la Berlin.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...