Încrederea investitorilor în economia germană a crescut peste aşteptări

Încrederea în rândul companiilor germane a crescut în iulie, în urma îmbunătăţirii semnificative a aşteptărilor, arată rezultatele sondajului lunar publicat luni de Institutul Ifo, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 27 iul. 2026, 13:22
Încrederea investitorilor în economia germană a crescut peste aşteptări

Indicele Ifo al climatului de afaceri a urcat în iulie la 86,6 puncte, de la 85,7 puncte în iunie, în timp ce analiştii previzionau un nivel de 86 puncte.

„În pofida situaţiei incerte din Orientul Mijlociu, economia germană arată un pesimism redus”, a declarat preşedintele Ifo, Clemens Fuest.

Aşteptările privind economia au urcat la 86,7 în iulie, de la 84,3 puncte în iunie. Totuşi, companiile sunt mai puţin mulţumite de actualele lor performanţe, indicele scăzând la 86,5 puncte în iulie, de la 87 puncte în iunie.

Încrederea a crescut în toate sectoarele economiei germane.

Realizat pe baza unui sondaj în rândul a aproximativ 9.000 de firme, indicatorul Ifo arată atât opiniile şefilor de companii faţă de condiţiile economice actuale din Germania, cât şi aşteptările lor pentru următoarele şase luni. Este considerat cel mai important indicator al creşterii economiei în Germania.

Războiul din Iran, care a dus la majorarea preţurilor la energie, afectează economia germană. Din acest motiv, Banca Centrală se aşteaptă la o stagnare a PIB-ului în trimestrul doi, în timp ce Comisia Europeană şi-a redus, în mod semnificativ, previziunile de creştere pentru Germania pentru acest an, până la 0,6%, adică la jumătate din nivelul anticipat în noiembrie.

La rândul său, Berlinul mizează în acest an pe o creştere de 0,5% a celei mai mari economii europene.

Luna aceasta, cancelarul Friedrich Merz a prezentat măsuri de reformă în domeniul pensiilor, taxelor, pieţei muncii şi pentru reducerea birocraţiei, ce ar urma să stimuleze creşterea, crearea de locuri de muncă şi competitivitatea, în timp ce sunt menţinute măsurile de protecţie socială.

„Chiar dacă aceste măsuri nu sunt suficiente pentru restabilirea nivelului anterior al creşterii economiei Germaniei, ele trimit un semnal important: Guvernul rămâne capabil să ia decizii”, a indicat Andreas Scheuerle, economist la DekaBank, care se aşteaptă la noi reforme.

Te-ar mai putea interesa și
Demiteri în fruntea APIA și a Autorității Naționale Fitosanitare. Managerii sunt cercetați de DNA
Demiteri în fruntea APIA și a Autorității Naționale Fitosanitare. Managerii sunt cercetați de DNA
Directorului general APIA, Adrian Pintea, și directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare au fost demiși din funcție, ca urmare a faptului că aceștia au fost trimiși în......
Uniunea Europeană îşi pierde atractivitatea pentru ţările mici, potrivit preşedintelui legislativului georgian
Uniunea Europeană îşi pierde atractivitatea pentru ţările mici, potrivit preşedintelui legislativului georgian
Propunerea de a abandona principiul consensului la luarea deciziilor în cadrul Uniunii Europene (UE) face ca blocul comunitar ...
Portul Constanța are de mâine două sisteme autonome pentru detectarea dronelor marine
Portul Constanța are de mâine două sisteme autonome pentru detectarea dronelor marine
Două sisteme autonome care permit detectarea și monitorizarea dronelor marine vor funcționa de marți, 28 iulie, în Portul ...
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea. Peste 80% din șină a fost montată pe lotul 2, cel mai avansat
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea. Peste 80% din șină a fost montată pe lotul 2, cel mai avansat
Constructorii lucrează la "foc continuu" pentru atingerea jaloanelor PNRR pe cele patru loturi ale liniei de cale ferată ...