Undă verde pentru blocuri turn pe malul Lacului Tei: Familia Borcea și ungurii de la Cordia au obținut autorizațiile de construire

Firma familiei lui Cristi Borcea și dezvoltatorul ungar Cordia au obținut autorizațiile de construire pentru două proiecte rezidențiale majore pe malul Lacului Tei din București. Terenul deținut de Borcea urmează să fie preluat de One United Properties.
Andrada Ghira - J, 06 aug. 2026, 22:14
Undă verde pentru blocuri turn pe malul Lacului Tei: Familia Borcea și ungurii de la Cordia au obținut autorizațiile de construire

Firma familiei lui Cristi Borcea, care deține un teren de 25.000 de mp pe malul Lacului Tei din București, a obținut autorizația de construire a unui proiect rezidențial, peste drum de sediul Regiei Naționale a Pădurilor.

Pentru acest teren, care făcea parte din fosta bază sportivă și agrement Tei-Boboc, dezvoltatorul One United Properties a semnat un precontract pentru achiziție dacă va fi obținută autorizația de construire, iar finalizarea tranzacției era estimată pentru primăvara anului viitor.

Dacă anterior pentru acest teren se propuneau blocuri cu o înălțime de 14 etaje și 600 de apartamente, datele din autorizația de construire, consultată de Economica.net, arată că cele mai înalte blocuri care se pot construi au trei subsoluri, 11 etaje și un etaj tehnic.

Lângă acest teren, dezvoltatorul Cordia a primit autorizație pentru construirea proiectului rezidențial pe care îl pregătește de mai mulți ani. Terenul a fost cumpărat mai de mult, tot de la familia Borcea. Cordia a primit autorizație pentru construirea de blocuri înalte de 9 și 10 etaje, plus un etaj tehnic. Terasa tehnică va fi folosită pentru panouri solare.

Terenul deținut de Cordia are 15.000 de mp, iar planurile companiei arată că vrea să construiască 229 de apartamente. Contactată de Economica.net, compania nu a dorit să ofere mai multe detalii despre proiect.

CITEȘTE ȘI „Avem peste 230 de milioane de euro pentru investiții”. Ungurii de la Cordia vor noi terenuri în București și se extind în trei mari orașe

Cordia, dar și One United, dacă vor finaliza achiziția terenului și Primăria Sectorului 2, vor realiza o arteră de circulație pentru prelungirea străzii Anton Holban până la Aleea Ștrandul Tei, mai arată datele din autorizația de construire.

Familia lui Cristi Borcea mai construiește un bloc cu 100 de apartamente în locul fostului restaurant Doi Cocoși.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de ultimă oră despre Tarom. Directorul general dezvăluie noul plan: Vom exista și anul viitor. Îndemn pentru toți pasagerii
Anunț de ultimă oră despre Tarom. Directorul general dezvăluie noul plan: Vom exista și anul viitor. Îndemn pentru ...
TAROM va exista cu siguranţă şi anul viitor, avem planuri mari pentru companie şi îndemn toţi pasagerii să cumpere cu încredere bilete, pentru că traversăm un proces de modernizare şi......
UPDATE VIDEO  Președintele Nicușor Dan vine cu detalii: Rusia înearcă să escaladeze. Ursula von der Leyen este la București, după atacurile cu drone. Primele declarații ale președintei CE: Sunt aici ca să ofer sprijin
UPDATE VIDEO Președintele Nicușor Dan vine cu detalii: Rusia înearcă să escaladeze. Ursula von der Leyen este la București, ...
Ursula von der Leeyen, președinta Comisiei Europene (CE) a venit la București în contextul atacurilor tot mai dese cu ...
Nouă ieftinire în benzinării. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă ieftinire în benzinării. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această după amiază la majoritatea marilor lanțuri de distribuție ...
Ilie Bolojan iese la atac: Sunt filiale PNL cu datorii din 2020. Le vom face publice. Mesaj către constestatarii din PNL: Să retragă sau nu vor mai fi în grupul Parlamentar
Ilie Bolojan iese la atac: Sunt filiale PNL cu datorii din 2020. Le vom face publice. Mesaj către constestatarii din PNL: ...
Fostul premier Ilie Bolojan, președinte al Partidului Național Liberal (PNL) iese la atac din opoziție, dar nu împotriva ...