NEPI Rockcastle a cumpărat un mall în Spania cu 252 de milioane de euro

NEPI Rockcastle, care a fost interesat să cumpere un portofoliu de malluri în Spania în valoare de 1,5 miliarde de euro, dar care a fost achiziționat de Sonae și Fondul Suveran al Norvegiei, și-a făcut totuși intrarea pe această piață. Dezvoltatorul a cumpărat un mall cu 252 de milioane de euro.
Andrada Ghira - J, 13 aug. 2026, 11:27
NEPI Rockcastle a cumpărat un mall în Spania cu 252 de milioane de euro

NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a cumpărat mallul MegaPark Barakaldo din Bilbao, care are o suprafață închiriabilă brută de 81.000 de mp.

Vânzătorul este Le Retail Hiper Ondara, parte din grupul Las Espagna, care a activat și pe piața de la noi, prin construcția de ansambluri rezidențiale, precum Natura Residence în partea de nord a Bucureștiului.

Valoarea tranzacției este de 252 de milioane de euro, iar suma va fi plătită integral, în numerar, la finalizarea tranzacției.

Această tranzacție marchează intrarea NEPI Rockcastle pe piața din Spania și prima investiție a companiei în afara Europei Centrale și de Est (CEE).

Mai multe companii, printre care și NEPI Rockcastle, au depus oferte pentru achiziția unui portofoliu de 1,5 miliarde de euro deținut de moștenitorii milionarului de origine română Robert Balkany. Sonae Sierra, care deține mallul ParkLake din București, și Fondul Suveran al Norvegiei au cumpărat aceste malluri.

„Este primul nostru pas în afara Europei Centrale și de Est, însă avem deja o experiență substanțială în intrarea pe piețe noi: echipa noastră deține și administrează proprietăți comerciale în opt țări europene, iar principiile care au stat la baza acestui succes — înțelegerea chiriașilor, cunoașterea preferințelor cumpărătorilor și aplicarea consecventă a acestei discipline — ne însoțesc și aici”, spune Marek Noetzel, Chief Executive Officer, NEPI Rockcastle.

NEPI Rockcastle este al treilea cel mai mare proprietar de centre comerciale listat la bursă din Europa, raportat la valoarea portofoliului, și cel mai mare proprietar, dezvoltator și operator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est (CEE). Portofoliul său de 8,2 miliarde de euro cuprinde 61 de proprietăți situate în opt țări din CEE, extinzându-se acum și în Spania. Compania este lider de piață în România și Polonia (cele mai mari două piețe din portofoliul NEPI Rockcastle) și deține centre comerciale în Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Croația, Republica Cehă și Lituania.

Te-ar mai putea interesa și
Centrala de la Cernavodă s-a oprit, România funcționează fără energie nucleară. Acum, exportă
Centrala de la Cernavodă s-a oprit, România funcționează fără energie nucleară. Acum, exportă
Din această dimineață, România nu mai beneficiază de energie nucleară, nu se știe excact până când. Momentan nu sunt probleme, sistemul este pe export acum, dar provocarea este acoperirea......
Amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței: 21 de companii din agricultură, sancționate cu peste 83 de milioane de lei pentru înțelegeri la prețul semințelor
Amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței: 21 de companii din agricultură, sancționate cu peste 83 de milioane de lei ...
Consiliul Concurenței a sancționat 21 de companii cu amenzi în valoare totală de 83,2 milioane lei (15,87 milioane euro) ...
Când deschide Primark primul magazin din Iași
Când deschide Primark primul magazin din Iași
Lanțul de magazine Primark a anunțat data deschiderii primului magazin din Iași și cel de-al șaptelea al rețelei.
Noua strategie nucleară a SUA. Anunţ de la Pentagon
Noua strategie nucleară a SUA. Anunţ de la Pentagon
Un oficial din cadrul Pentagonului a declarat joi că noua strategie nucleară a Statelor Unite, aflată în prezent în ...