Noua strategie nucleară a SUA. Anunţ de la Pentagon

Un oficial din cadrul Pentagonului a declarat joi că noua strategie nucleară a Statelor Unite, aflată în prezent în curs de revizuire, nu are ca scop accentuarea posibilităţii utilizării armelor nucleare la nivel de teatru de operaţiuni, ci vizează descurajarea unei eventuale utilizări a armelor nucleare de către alte părţi prin stabilirea unui prag clar, informează Yonhap.
AGERPRES - J, 13 aug. 2026, 11:35
Noua strategie nucleară a SUA. Anunţ de la Pentagon

Subsecretarul pentru politici Elbridge Colby a făcut aceste declaraţii pe fondul unor informaţii potrivit cărora Pentagonul elaborează o nouă strategie nucleară, în care se pune accentul pe utilizarea armelor tactice cu rază scurtă de acţiune în cazul unor conflicte regionale, scrie Agerpres.

„Este evident că obiectivul aici, subliniez, este menţinerea descurajării şi a stabilităţii, nu afectarea acestora. Un lucru pe care aş dori să-l precizez în mod special este faptul că nu urmărim să punem accentul pe armele nucleare cu rază de acţiune tactică sau să sporim atenţia acordată acestora”, a declarat Colby într-o conferinţă de presă desfăşurată online.

„Considerăm că aspectele cele mai importante legate de armele nucleare – Doamne fereşte să fie vreodată folosite – ar fi depăşirea pragului nuclear în sine, precum şi efectele pe care le-ar putea avea”, a adăugat el, citat de Yonhap.

Colby a explicat că scopul acestei revizuiri este, de asemenea, acela de a se asigura că „o eventuală utilizare a forţei militare la scară largă, inclusiv a armelor nucleare, va fi raţională şi corelată cu interesele Statelor Unite ale Americii”.

„Şi acest lucru are, desigur, numeroase implicaţii, evident, pentru abordarea noastră bazată pe împiedicarea adversarului să obţină avantajul urmărit”, a spus el.

Colby a menţionat că, în trecut, forţele armate ale SUA erau „constituite şi organizate” pentru a desfăşura operaţiuni de schimbare de regim, subliniind că actuala revizuire nu urmăreşte acest obiectiv.

„Nu acesta este obiectivul pe care îl urmărim în procesul de constituire şi organizare. Ne construim structura ţinând cont de o funcţie defensivă menită să împiedice adversarul să îşi atingă obiectivele”, a declarat oficialul american.

„Nu ne aşteptăm la schimbări radicale. De fapt, ne străduim să ne asigurăm că strategia nucleară, la fel ca şi strategia noastră în domeniul armamentului convenţional, este adecvată scopului pentru perioada şi contextul strategic în care ne aflăm”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Ce este „al patrulea capital” și de ce este esențial pentru viitorul societăți. Leonardo Badea, BNR: Distanța dintre statistici și percepții nu trebuie ignorată
Ce este „al patrulea capital” și de ce este esențial pentru viitorul societăți. Leonardo Badea, BNR: Distanța ...
Dincolo de paranetrii economici consacrați, de măsurarea capitalului fizic, de inflație de PIB sau de dobânzi, există o altă dimensiune a realității economice care ține de percepția......
Nazare: Reducerea deficitului bugetar nu s-a făcut prin oprirea dezvoltării, ci dimpotrivă
Nazare: Reducerea deficitului bugetar nu s-a făcut prin oprirea dezvoltării, ci dimpotrivă
Scăderea deficitului bugetar la 2,89% din PIB în primele opt luni nu s-a făcut prin oprirea dezvoltării, transmite duminică ...
Trump, despre incidentul de la baza aeriană britanică: Suspecţii voiau să facă „mari pagube”
Trump, despre incidentul de la baza aeriană britanică: Suspecţii voiau să facă „mari pagube”
Cei cinci bărbaţi arestaţi duminică de poliţia britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană ...
Dăm de 13 ori mai mulți bani pe țigări și băutură decât pe educație sau investiții. Pe ce își cheltuiesc românii banii și cu cât au crescut veniturile – Date INS
Dăm de 13 ori mai mulți bani pe țigări și băutură decât pe educație sau investiții. Pe ce își cheltuiesc românii ...
Românii cheltuiesc de 13 ori mai mult pe țigări și băutură decât pe educație. Sumele consumate pentru vicii sunt ...