Iranul transmite că nu a decis încă dacă va relua negocierile de pace cu Statele Unite și acuză Washingtonul că a încălcat acordul de armistițiu

Teheranul nu a decis încă dacă va relua negocierile cu Washingtonul după expirarea unui armistiţiu de 60 de zile, a declarat ministrul de Externe Abbas Araghchi (foto), care a acuzat Statele Unite că au încălcat acordul prin reluarea ostilităţilor, informează sâmbătă DPA. relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 15 aug. 2026, 11:25
Iranul transmite că nu a decis încă dacă va relua negocierile de pace cu Statele Unite și acuză Washingtonul că a încălcat acordul de armistițiu

Araghchi a declarat agenţiei de ştiri ISNA, în remarci publicate sâmbătă dimineaţă, că SUA au încălcat un memorandum de înţelegere convenit în urmă cu aproximativ două luni şi că luptele au fost reluate. Drept urmare, nu a existat niciun armistiţiu convenit care să poată fi prelungit acum, a apreciat el.

Ţările mediatoare Pakistan şi Qatar rămân în contact cu Iranul, a spus Araghchi, dar a subliniat că această comunicare nu înseamnă că sunt în curs de desfăşurare negocieri active.

Reprezentanţi ai Washingtonului şi Teheranului au convenit asupra unui acord-cadru la mijlocul lunii iunie, care avea ca scop asigurarea unei perioade de negocieri de 60 de zile, redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz şi deschiderea către o soluţionare durabilă a conflictului.

Cu toate acestea, luptele au continuat în timpul armistiţiului, ambele părţi efectuând uneori atacuri puternice.

După atacuri asupra unor nave în Strâmtoarea Ormuz atribuite Iranului, armata americană a reluat, de asemenea, blocada porturilor iraniene, în efortul de a împiedica Teheranul să obţină venituri din exporturile de petrol.

Şeful Gărzii Revoluţionare declară că Iranul „a îngenuncheat SUA”

Separat, comandantul şef al Gărzii Revoluţionare din Iran, generalul-maior Ahmad Vahidi, a declarat sâmbătă că Forţele Armate Iraniene au reuşit „să îngenuncheze cea mai puternic înarmată armată din istoria lumii” în timpul celor aproape şase luni de război cu Statele Unite, relatează EFE, citată de Agerpres.

„Încrezându-se în Dumnezeu Atotputernic şi luptând victorios în condiţii extrem de dificile (…) şi prin operaţiuni ofensive şi defensive reuşite sub foc intens, au îngenuncheat cea mai puternic înarmată armată din istoria lumii”, a declarat Vahidi într-un comunicat difuzat de agenţia de ştiri Tasnim, cu legături cu corpul militar de elită.

Comandantul-şef nou numit al Gărzilor Revoluţionare a lăudat astfel performanţa forţelor iraniene de la începutul războiului cu Statele Unite şi Israelul, pe 28 februarie.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Cea mai înaltă turbină eoliană din lume, de 365 de metri, a fost construită în Germania
Cea mai înaltă turbină eoliană din lume, de 365 de metri, a fost construită în Germania
O mega turbină eoliană construită în estul Germaniei a atins marţi înălţimea finală de 365 de metri, devenind cea mai înaltă turbine eoliană din lume, a anunţat firma care o......
Clubul de fotbal Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat sistematic și grav reglementările financiare în perioada 2009-2018
Clubul de fotbal Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat sistematic și grav reglementările financiare în ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovată de toate acuzaţiile privind încălcări grave ale reglementărilor financiare ...
Ministrul Tanczos Barna anunță că România și alte patru state din UE au cerut Comisiei măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin, în contextul evoluției focarelor de boală
Ministrul Tanczos Barna anunță că România și alte patru state din UE au cerut Comisiei măsuri urgente pentru sectorul ...
România, Bulgaria, Cipru, Croaţia şi Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin şi caprin, ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Banca Transilvania a condus în topul celor mai lichide titluri
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Banca Transilvania a condus în topul ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 117,9 ...