Incendii Grecia – Doi morţi, nouă răniţi şi sute de oameni evacuaţi pe insula Salamina

Doi oameni au murit şi nouă au necesitat îngrijiri medicale în urma unor incendii pe insula grecească Salamina (Salamis), în apropiere de Atena, transmite duminică AFP.
AGERPRES - D, 16 aug. 2026, 19:47
Incendii Grecia - Doi morţi, nouă răniţi şi sute de oameni evacuaţi pe insula Salamina

Autorităţile au emis un ordin de evacuare care vizează sute de turişti şi localnici de pe insula cu circa 37.000 de locuitori, când evacuarea începuse deja, scrie Agerpres.

Pompierii au informat că morţii au fost găsiţi aproape de plaja din Peristeria, în sudul insulei, unde unul din incendii continuă.

Celălalt incendiu s-a declanşat aproape simultan la Selinia, o altă zonă renumită pentru plaje, în est.

Flăcările afectează o pădure de pini, vegetaţie mai mică, precum şi zone rezidenţiale.

Au fost mobilizaţi circa 200 de pompieri cu 50 de camioane, şase avioane şi şapte elicoptere. Ajutaţi şi de voluntari, ei încearcă să împiedice extinderea celor două zone afectate înainte ca acestea să se unească. Au fost chemate de urgenţă şi întăriri de pe continent, iar garda de coastă a trimis şapte nave de patrulare, fiind disponibile şi câteva vase private, inclusiv feriboturi.

Circa 90 de oameni au fost deja evacuaţi pe mare.

Salamina, situată foarte aproape de capitala Greciei, la vest, este o destinaţie de vacanţă populară pentru atenieni.

De la sfârşitul lui iulie, în Grecia au avut loc mai multe incendii, după ce scăpase în mare măsură de valul de caniculă care a afectat o mare parte din Europa la începutul verii; cel mai recent, pompierii au reuşit să stingă aproape complet unul pe insula Skiros din Marea Egee. Vântul neobişnuit de puternic contribuie la extinderea rapidă a focurilor

Te-ar mai putea interesa și
Infringement – România şi Polonia, avertizate insistent de UE să respecte normele privind siguranţa operaţiunilor petroliere şi gaziere offshore
Infringement – România şi Polonia, avertizate insistent de UE să respecte normele privind siguranţa operaţiunilor ...
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită avize motivate Poloniei şi României, solicitând celor două state membre să respecte pe deplin normele UE privind siguranţa operaţiunilor......
România va avea 2 GW de baterii la finalul anului și 4 GW la finalul lui 2027. “Nu avem de ce să intrăm în competiție cu Bulgaria”
România va avea 2 GW de baterii la finalul anului și 4 GW la finalul lui 2027. “Nu avem de ce să intrăm în competiție ...
România ar urma să ajungă la o putere de instalațiilor de stocare de 4 GW la finalul anului viitor, iar optimul este ...
Cea mai mare frică a românilor când e vorba de locuință. Peste jumătate se tem de incendiu. Campanie specială pentru asigurări lansată luna aceasta
Cea mai mare frică a românilor când e vorba de locuință. Peste jumătate se tem de incendiu. Campanie specială pentru ...
Cea mai mare frică a românilor atunci când vine vorba de propria locuință este incendiul. Cu toate acestea, nici 20% ...
Baterii România – Capacitatea de stocare a energiei va ajunge la 4 GW până la sfârșitul lui 2027, anunţă RWEA
Baterii România – Capacitatea de stocare a energiei va ajunge la 4 GW până la sfârșitul lui 2027, anunţă RWEA
Capacitatea de stocare a energiei din România o să ajungă la minimum 4 GW putere la finalul anului viitor, a declarat, ...