Medicii de la Spitalul Universitar: Mircea Lucescu nu are nevoie de intervenţie chirurgicală

Mircea Lucescu a fost evaluat de medici sâmbătă dimineaţă. Lucescu are câteva coaste fisurate în urma accidentului rutier de vineri şi se află în salon cu alţi cinci pacienţi. Alături de Lucescu se află şi fiul său, care s-a întors aseară din străinătate.
Economica.net - S, 07 ian. 2012, 08:19

„Lucescu este în secţia de terapie intensivă, de ieri şi până azi a crescut puţin cantitatea de sânge din torace, s-a practic un drenaj, pentru evacuarea colecţiei. Nu există alte complicaţii„, a declarat sâmbătă Bogdan Popescu, purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Capitală.

Popescu a precizat că în momentul de faţă nu se impune o intervenţie chirurgicală.

Mircea Lucescu comunică bine cu familia şi cu medicii.

„Vom stabili paşii următori în funcţie de evoluţia stării de sănătate, aşteptăm să se îmbunătăţească starea lui (…)Va sta cel puţin o săptămâna în spital, unde va fi monitorizat permanent”, a mai spus purtătorul de cuvânt al spitalului.

Pentru a ajunge într-o stare fizică bună, va fi nevoie de o recuperare îndelungată – fracturile intercostale se consolidează în 30-40 de zile, dacă nu apar complicaţii, a precizat şefa secţiei de Terapie Intensivă, care a subliniat că Lucescu nu a suferit şi o contuzie cardiacă – toţii parametrii cardiaci fiind în limite normale.

„Mulţumesc pentru interesul pe care il manifestaţi fata de el (…) N-am cum să vorbesc cu dumneavoastră, înainte să ajung la el, să văd, acum avem nevoie de linişte”, a declarat Răzvan Lucescu.

Răzvan Lucescu era la Roma, în vacanţă, împreună cu soţia sa când a aflat de accidentul provocat de Mircea Lucescu.

Accidentul s-a petrecut în momentul în care Lucescu ar fi vrut să facă un viraj, însă nu s-a asigurat, iar maşina în care se afla a fost lovită în plin de un tramvai. În urma impactului, antrenorul a suferit o contuzie toracică severă.

„Problema dânsului a fost traumatismul toracic, cardiac este ok (…) Era speriat şi ne-a spus că are două stenturi puse la Munchen şi Doneţk şi starea să nu fie de la stenturi”, a declarat Andrei Georgescu, Medic Şef UPU, Spitalul Universitar.

Medicii spun că există riscul apariţiei unei hemoragii interne, care îi poate pune în pericol viaţa. De altfel, Lucescu a suferit până acum două operaţii pe cord, în Munchen şi Doneţk, unde i s-au implantat două stenturi.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul Siegfried Mureșan: principiile din programul de guvernare, de la reduceri de taxe la ieșirea „ofițerilor acoperiți” din presă, politică şi biserică
Guvernul Siegfried Mureșan: principiile din programul de guvernare, de la reduceri de taxe la ieșirea „ofițerilor ...
"Liniile directoare" ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR prezentat de Siegfried Mureşan prevăd, între altele, măsuri de reducere a numărului de parlamentari şi secretari de stat, dar şi......
SUA cer reformarea IEA sau iau în calcul să părăsească organizația. Washingtonul vrea consens pe problemele climatice
SUA cer reformarea IEA sau iau în calcul să părăsească organizația. Washingtonul vrea consens pe problemele climatice
Statele Unite ale Americii ar putea lua în considerare ieşirea din Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) dacă ...
Președintele iranian Massoud Pezeshkian la ONU: Aceia care sunt terorişti şi formează terorişti ne descriu pe noi astfel. Trump a afirmat că suntem terorişti. Nu suntem terorişti, suntem victime ale terorismului
Președintele iranian Massoud Pezeshkian la ONU: Aceia care sunt terorişti şi formează terorişti ne descriu pe noi astfel. ...
Reprezentantul delegaţiei SUA prezent la Adunarea Generală a ONU a părăsit sala miercuri, după ce preşedintele iranian ...
Siegfried Mureşan nu a mers la sediul PSD, unde îl aștepta Sorin Grindeanu. „Din perspectiva noastră, în acest moment, e evident că domnul Siegfried Mureşan nu-şi doreşte să fie prim-ministru”
Siegfried Mureşan nu a mers la sediul PSD, unde îl aștepta Sorin Grindeanu. „Din perspectiva noastră, în acest ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a aşteptat, miercuri, până la ora 17:00, la sediul central al partidului, pe premierul ...