Medicul lui Şahtior a vorbit despre starea lui Mircea Lucescu

Artur Gluşcenko, care sâmbătă după-amiază l-a vizitat pe antrenor la spital spune că antrenorul ia calmante, a fost tot timpul conştient şi a început să vorbească despre fotbal.
Economica.net - S, 07 ian. 2012, 18:27

Medicul echipei Şahtior Doneţk, Artur Gluşcenko, a declarat pentru site-ul oficial al clubului ucrainean că a discutat la Spitalul Universitar de Urgenţă cu tehnicianul Mircea Lucescu, iar acesta a trecut rapid peste subiectul sănătăţii sale, vorbind despre fotbal.

Mircea Lucescu ia calmante, dar tot timpul a fost conştient. Am discutat. Mister a trecut peste subiectul sănătăţii sale şi a început să vorbească despre fotbal. Doctorii români ne-au cerut politicos să nu îl deranjăm pe pacient cu conversaţii lungi„, a spus Gluşcenko.

Medicul a precizat că este mulţumit de felul în care au reacţionat medicii din România după accidentul suferit de Lucescu. „Pot să spun că starea lui Mircea Lucescu este stabilă. Doctorii locali au făcut tot ce era necesar în astfel de situaţii. Am discutat cu şeful secţiei în care este internat Mister. Suntem mulţumiţi de acţiunile colegilor noştri„, a afirmat el.

Te-ar mai putea interesa și
Ultimul nume vehiculat pentru postul de ministru al Energiei: Andrei Covatariu – surse. Are 38 de ani, master în energie nucleară și un CV lung
Ultimul nume vehiculat pentru postul de ministru al Energiei: Andrei Covatariu – surse. Are 38 de ani, master în energie ...
A apărut un nou nume vehiculat ca fiind favorit pentru portofoliul de ministru al Energiei în viitorul potențial Executiv Tomac: Andrei Covatariu, 38 de ani....
Cea mai mare gaură pentru bugetul României, dosarul Pfizer – Nazare anunţă că guvernul caută o soluţie mai bună decât plata integrală imediată
Cea mai mare gaură pentru bugetul României, dosarul Pfizer – Nazare anunţă că guvernul caută o soluţie mai bună ...
România încearcă să reducă impactul asupra bugetului de stat al obligaţiei de plată de aproximativ 680 de milioane ...
Iranul anunţă că va transforma Orientul Mijlociu într-un „iad” pentru SUA
Iranul anunţă că va transforma Orientul Mijlociu într-un „iad” pentru SUA
Iranul va transforma Orientul Mijlociu într-un iad pentru Statele Unite ale Americii, a declarat joi comandantul Forţelor ...
PREMIERĂ – SUA au devenit cel mai mare exportator de petrol din lume, după o dominaţie de zeci de ani a Arabiei Saudite şi Rusiei
PREMIERĂ – SUA au devenit cel mai mare exportator de petrol din lume, după o dominaţie de zeci de ani a Arabiei ...
Statele Unite au devenit cel mai mare exportator mondial de petrol, răsturnând o ordine care durează de mai multe decenii, ...