Problema este că această expansiune economică vine la pachet cu presiuni reînnoite asupra costurilor. Companiile raportează creșteri mai rapide ale costurilor de producție, inclusiv ale energiei, salariilor și cheltuielilor din lanțul de aprovizionare. O economie mai puternică poate absorbi aceste șocuri, dar această reziliență reduce urgența ca băncile centrale să scadă ratele dobânzilor. Prin urmare, piețele trebuie să ia în calcul posibilitatea ca politica monetară restrictivă să rămână în vigoare pentru o perioadă mai lungă de timp. Aceasta este o capcană: creșterea economică rămâne suficient de puternică pentru a amâna reducerile de dobândă, în timp ce inflația rămâne suficient de ridicată pentru a împiedica băncile centrale să declare victoria.
Există o altă zonă care evidențiază în prezent această realitate: obligațiunile de stat. Când randamentul obligațiunilor de stat americane pe zece ani depășește 5%, efectul se propagă în întregul sistem financiar: creditele ipotecare, împrumuturile corporative, costurile de refinanțare și evaluările acțiunilor toate devin mai scumpe. În cazul acțiunilor, mecanismul este simplu. Un randament al obligațiunilor de stat mai ridicat crește rata de actualizare aplicată profiturilor viitoare ale companiilor, reducând valoarea actualizată a acelor fluxuri de numerar. Acest lucru este deosebit de incomod pentru companiile ale căror evaluări depind în mare măsură de profiturile din viitorul îndepărtat, precum și pentru companiile cu datorii ridicate.
Presiunea este mai directă pentru companiile mai mici. Conform unei analize realizate de Goldman Sachs, aproximativ 32% dintre companiile din indicele Russell 2000 au împrumuturi cu dobândă variabilă, comparativ cu doar 6% dintre companiile din indicele S&P 500. Pentru marile companii cu lichidități abundente, un randament de 5% al obligațiunilor de stat reduce în principal valorile de piață prin creșterea ratei de actualizare. Pentru firmele mai mici și îndatorate, acesta crește rapid costurile de împrumut, presiunea de refinanțare și cheltuielile cu dobânzile. Aceeași presiune, două rezultate foarte diferite. Între timp, randamentul obligațiunilor de stat ale Trezoreriei SUA pe zece ani a depășit pragul de 5,20%.
Dacă analizăm performanța pieței americane, totul pare mai mult sau mai puțin ca de obicei. Indicele S&P 500 se află foarte aproape de maximele istorice, fiind la doar puțin peste 1% distanță de acestea. Acțiunile din sectorul tehnologic și al semiconductorilor au acționat ca niște amortizoare ale scăderilor din alte sectoare, susținute de așteptările privind profiturile legate de inteligența artificială și de rapoarte financiare mai solide. Totuși, această reziliență maschează presiunile din sectoarele industrial, al bunurilor de consum, imobiliar, al utilităților și al companiilor mai mici. Prin urmare, piața nu se bucură de o creștere generalizată, ci de una susținută de un grup relativ restrâns de companii mari cu potențial de creștere. Iar investitorii încep să se îngrijoreze cu privire la această concentrare.
Petrolul adaugă un alt element de incertitudine. Revenirea prețului petrolului Brent la peste 100 de dolari pe baril – situându-se în prezent în jurul valorii de 106 dolari – mărește riscurile de inflație tocmai în momentul în care băncile centrale au nevoie de dovezi că presiunile asupra prețurilor sunt în scădere. Dacă prețurile energiei rămân ridicate în timp ce activitatea economică se menține rezilientă, așteptările privind ratele dobânzilor ar putea crește și mai mult, adăugând o presiune suplimentară asupra companiilor aflate deja sub presiune.
Piețele se confruntă acum cu două riscuri opuse: o posibilă corecție în cazul în care randamentele obligațiunilor cresc în continuare sau o creștere care îi lasă în urmă pe investitorii prudenți dacă inflația se temperează, tensiunile geopolitice se atenuează sau profiturile din sectorul tehnologic continuă să depășească cu mult așteptările. Prin urmare, întrebarea cheie nu mai este dacă economia crește, ci cum și cât timp companiile dar și consumatorii pot susține creșterea economică, plătind în același timp costurile mai ridicate ale împrumuturilor necesare pentru a ține inflația sub control.
Bogdan Maioreanu este analist și comentator de piață al eToro.
eToro este o platformă de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să investească, să își împărtășească cunoștințele și să învețe. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 40 de milioane de utilizatori înregistrați în 75 de țări. Credem că există putere în schimbul de cunoștințe și că putem avea mai mult succes investind împreună. Așa că am creat o comunitate de investiții colaborativă, concepută pentru a vă oferi instrumentele de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta cunoștințele și veniturile. Pe platforma eToro, utilizatorii pot deține o gamă largă de active tradiționale și inovatoare și pot alege cum să investească: pot tranzacționa direct, pot investi într-un portofoliu sau pot copia alți investitori.
Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro și Economica.net nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.