Un startup din România câștigă Europe’s Best MedTech

Stratup-ul românesc .lumen a câștigat Europe’s Best MedTech, la categoria companiilor post-certificare, în cadrul competiției organizate de TUM Venture Labs Healthcare la München, în timpul Bits & Pretzels 2026.
Lidia Neagu - mar, 29 sept. 2026, 15:24
Un startup din România câștigă Europe’s Best MedTech

Competiția a reunit 12 startup-uri MedTech europene, împărțite în două categorii: șase companii aflate înaintea certificării și șase companii post-certificare. Evenimentul a fost găzduit de Brainlab și a adus împreună investitori, experți în reglementare și reprezentanți ai ecosistemului european de sănătate.

Premiul include participarea și un spațiu expozițional la Health.tech 2027, la Basel, precum și un pachet de consultanță pentru reglementare oferit de CertHub.

.lumen a câștigat categoria post-certificare cu Ochelarii pentru Nevăzători, o tehnologie bazată pe Physical AI, care înțelege lumea fizică și ghidează persoanele nevăzătoare prin feedback haptic, după principiul unui câine-ghid.

„Ne onorează să primim această recunoaștere la München, în inima celui mai puternic ecosistem european de tehnologie medicală, TUM. Pentru .lumen, premiul este o confirmare că tehnologia construită în România poate concura la cel mai înalt nivel”, a declarat Cornel Amariei, fondator și CEO .lumen.

Două premii într-o săptămână

Recunoașterea de la München vine la câteva zile după ce .lumen a câștigat și Marele Premiu al competiției Glovo Tech Catalyst România 2026.

Premiul Glovo include 5.000 de euro și participarea la StartUp Campus 2026, program organizat la sediul central Glovo din Barcelona. Competiția este dedicată companiilor românești aflate în etapa de scalare, cu produse validate și potențial de extindere internațională.

Cele două premii evaluează .lumen din perspective diferite: Europe’s Best MedTech, prin maturitatea tehnologiei medicale și parcursul său post-certificare; Glovo Tech Catalyst, prin capacitatea companiei de a crește și de a duce tehnologia către noi piețe.

.lumen este o companie românească de deep tech care dezvoltă Physical AI for Mobility: inteligență artificială care înțelege lumea fizică și permite oamenilor și mașinilor să se deplaseze autonom.

Prima aplicație a acestei tehnologii este reprezentată de Ochelarii .lumen pentru Nevăzători, care aduc principiile conducerii autonome în mobilitatea pietonală. Dispozitivul folosește inteligență artificială și ghidare haptică pentru a reproduce funcțiile principale ale unui câine-ghid într-un sistem purtabil și scalabil. Ochelarii .lumen sunt un dispozitiv medical cu marcaj CE și au fost testați de peste 1.000 de persoane nevăzătoare din mai mult de 40 de țări.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Sunt multe lucruri unde Chişinăul depăşeşte Bucureștiul | Interviu cu Ministrul Dezvoltării Economice al Republicii Moldova, Claudiu Năsui
VIDEO – Sunt multe lucruri unde Chişinăul depăşeşte Bucureștiul | Interviu cu Ministrul Dezvoltării Economice ...
Există domenii de activitate, precum cel al digitalizării, unde Chişinău depăşeşte Bucureştiul, afirmă ministrul Dezvoltării Economice şi al Digitalizării din Republica Moldova, Claudiu......
Băncile reacționează în scandalul ROBOR: UniCredit Bank, Raiffeisen și BT spun că dau Consiliul Concurenței în judecată
Băncile reacționează în scandalul ROBOR: UniCredit Bank, Raiffeisen și BT spun că dau Consiliul Concurenței în judecată
Băncile dau în jduecată Consiliul Concurenței în scandaul ROBOR. UniCredit, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania reafirmă ...
A fost inaugurat noul campus universitar construit de STRABAG la Timișoara
A fost inaugurat noul campus universitar construit de STRABAG la Timișoara
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” a deschis un nou campus universitar, gândit nu doar ca un spațiu ...
Lege trotinete în București. Bolt intervine ferm: Cel mai ridicat risc au trotinetele private. Ele trebuie reglementate. Noi deja aplicăm reguli
Lege trotinete în București. Bolt intervine ferm: Cel mai ridicat risc au trotinetele private. Ele trebuie reglementate. ...
Bolt, cel mai mare operator de trotinete electrice de închiriat, intervine în scandalul reglemtării trotinetelor în București. ...