UDMR, în pericol să nu mai intre în Parlament. Frunda îşi face „probleme serioase”

Senatorul UDMR, Gyorgy Frunda, are emoţii în ceea ce priveşte intrarea Uniunii în Parlament, după alegerile legislative din acest an. Frunda a vorbit la RFI şi despre o posibilă alianţă post-electorală cu USL, arătând că, dacă alianţa condusă de Victor Ponta şi Crin Antonescu va obţine la alegeri 50%-51%, "sigur nu va apela" la UDMR.
Economica.net - lun, 09 ian. 2012, 08:50

Gyorgy Frunda a declarat că „prima problemă a UDMR-ului este să fie în Parlament”.

„Eu îmi fac probleme cu prezenţa noastră în Parlament. Pe de o parte, vom plăti preţul guvernării. Or omul mediu, cetăţeanul de rând simte că trăieşte mai prost în 2012 decât a trăit în 2008, iar această factură electorală trebuie plătită. Doi: UDMR-ul va avea ca adversari în cadrul comunităţii maghiare partidele domnilor Tokes şi Sasz, care deja atacă de foarte multe ori imoral UDMR-ul şi neadevărat, iar aceste atacuri vor fi mult mai înteţite, mult mai agresive în perioada următoare, iar rezultatul va fi că alegătorul, care până acum vota UDMR-ul, o parte dintre ei vor fi dezamăgiţi, scuzaţi-mi expresia, scârbiţi de lupta politică şi pur şi simplu nu vor merge la alegeri. Şi să nu uitaţi că cel puţin 60%-70% din electoratul nostru reprezintă pensionari, pensionarii care au avut cel mai mult de pierdut, de la spital la încălzirea electrică, pe ei îi interesează mult mai puţin perspectivele viitoare, învăţământul sau celelalte aspecte, aşa că eu îmi fac probleme serioase pentru intrarea în Parlament a UDMR-ului”, a spus senatorul UDMR.

După alegerile parlamentare din acest an, Gyorgy Frunda nu a exclus  o eventuală alianţă  cu USL.

„În ceea ce priveşte alianţe post-electorale, istoria din ultimii 20 de ani ai României ne-a învăţat că se apelează la UDMR atunci când este nevoie de UDMR. N-am fost niciodată în situaţia ca să existe o alianţă de peste 50% şi să fie invitat UDMR-ul să ia parte la această alianţă. Dacă există o alianţă undeva între 45% şi 50%, atunci alianţa respectivă ştie că UDMR-ul este un partener loial, fidel, corect, format din oameni experimentaţi, buni profesionişti, pe care se poate conta. (…) Dacă USL va avea 50%-51%, sigur nu va apela la noi, dacă va avea 48%, cu siguranţă va apela la noi, pentru că ştie că poate avea încredere în noi. (…) Dacă vor avea 50%, ne vor închide uşa în nas, dacă vor avea 48%, vor fi foarte drăguţi cu noi”, a precizat udemeristul.

Lideri ai Uniunii Social Liberale au declarat în repetate rânduri că ar prefera ca USL să guverneze fără UDMR, dacă Uniunea Social Liberală va câştiga alegerile din acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Directorul de comunicare al grupului Renault va conduce și divizia din Spania a producătorului francez
Directorul de comunicare al grupului Renault va conduce și divizia din Spania a producătorului francez
Începând cu 1 iulie 2026 directorul de comunicare al grupului Renault, Christian Stein, va prelua și conducerea Renault Group Spania, devenind astfel responsabil pentru toate activitățile......
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă că îl va da afară pe directorul general Doru Cazan de la Apele Române
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă că îl va da afară pe directorul general Doru Cazan de la Apele Române
Directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, Doru Cazan, va fi schimbat din funcţie, după ce a reînnoit ...
Decizie importantă pentru Europa – BCE ar putea anunţa prima majorare de dobândă de după 2023
Decizie importantă pentru Europa – BCE ar putea anunţa prima majorare de dobândă de după 2023
Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să anunţe joi la ora 14:15 (12:15 GMT) decizia de politică monetară iar analiştii ...
Nouă baterie de stocare a energiei intră în sistem. Românii de la Allview au energizat instalația BESS de 120 MWh de la parcul fotovoltaic Teiuș al danezilor de la Eurowind
Nouă baterie de stocare a energiei intră în sistem. Românii de la Allview au energizat instalația BESS de 120 MWh de ...
Allview Energy, divizia dedicată energiei regenerabile a companiei brașovene Visual Fan, anunță finalizarea lucrărilor ...