Pentru BMF GRUP, achiziția marchează trecerea la o nouă scară de activitate: de la gestionarea clădirilor și a infrastructurii tehnice la operarea unor sisteme de care depind comunități întregi. Iluminatul public, managementul traficului, monitorizarea infrastructurii și încărcarea vehiculelor electrice vor completa serviciile grupului, cu accent pe continuitatea operațională, reducerea consumurilor și utilizarea eficientă a resurselor.
Finalizarea tranzacției este estimată până la sfârșitul anului 2026 și rămâne condiționată de îndeplinirea condițiilor uzuale, inclusiv autorizarea de către Consiliul Concurenței și obținerea avizului privind investițiile străine directe.
Tranzacția vizează acțiunile companiei, astfel că Flash Lighting Services S.A. rămâne aceeași entitate juridică, titulară a contractelor, licențelor și certificărilor sale. Contractele de concesiune și de servicii aflate în derulare continuă în condițiile agreate, cu aceleași echipe, aceleași persoane de contact, același dispecerat 24/7 și aceeași responsabilitate față de comunitățile deservite.
Achiziția continuă strategia de dezvoltare accelerată derulată de BMF Grup alături de Saris Capital, de la începutul parteneriatului din 2023. După integrarea recentă a ENGIE Building Solutions, care a consolidat competențele grupului în energie verde și decarbonizare, Flash va adăuga expertiză în infrastructură urbană și relații contractuale multianuale cu administrațiile locale, se menționează în comunicatul transmis de companie.
Incluzând Flash, cifra de afaceri cumulată a tuturor companiilor din BMF Grup este estimată la peste 180 de milioane de euro la finalul anului 2026. Următoarea etapă strategică vizează atingerea unei cifre de afaceri cumulate de 300 de milioane de euro și extinderea pe piețe externe, prin creștere organică și achiziții. Obiectivul comun al BMF Grup și Sarmis Capital este dezvoltarea unui grup cu rădăcini antreprenoriale românești, capabil să concureze la nivel regional în servicii integrate pentru clădiri, orașe și energie.
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu STA) a asistat juridic Sarmis Capital și BMF Grup în perfectarea acestei tranzacții.
Fondată în 2001, Flash administrează peste 145.000 de puncte luminoase, dintre care mai mult de 60.000 sunt controlate inteligent prin telegestiune, și este prezentă în peste 20 de orașe. Compania are o echipă de 182 de specialiști și operează un dispecerat disponibil cetățenilor 24/7, asigurând competențele necesare de la proiectare luminotehnică și inginerie până la implementare, mentenanță și operare. Pentru 2026, Flash are bugetată o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro.
Portofoliul include concesiuni de iluminat public în orașe precum Brașov, Craiova, Sibiu, Iași, Galați, Tulcea, Alba Iulia, Făgăraș și Târnăveni, precum și proiecte de modernizare și telegestiune a infrastructurii. Flash deține licența ANRSC clasa I pentru serviciul de iluminat public și este membru fondator al Asociației Române pentru Iluminat.
Dincolo de iluminatul stradal, compania oferă soluții pentru managementul traficului și al parcărilor, supraveghere video, monitorizarea calității aerului, treceri de pietoni inteligente și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Experiența sa include și iluminat eficient energetic pentru proprietăți industriale și comerciale, precum și proiecte speciale pentru repere precum Stadionul Ghencea și clădirea Băncii Naționale a României.
Competențe complementare și servicii integrate pentru clienți publici și privați Prin această achiziție, BMF GRUP va putea răspunde unei game mai largi de nevoi ale clienților: de la operarea și mentenanța clădirilor până la eficientizarea iluminatului și administrarea infrastructurii urbane. Clienții din industrie, logistică, retail și birouri vor avea acces la competențele specializate ale Flash, în timp ce compania va beneficia de acoperirea națională, resursele și capacitatea operațională ale grupului.
Complementaritatea va permite abordarea unor proiecte mai ample, în care serviciile tehnice, managementul energiei și soluțiile digitale sunt coordonate integrat. Pentru administrațiile locale, această capacitate va susține modernizarea infrastructurii și gestionarea sa pe termen lung, cu accent pe eficiență și fiabilitate.
După finalizarea tranzacției, Flash va continua să opereze sub propriul brand, cu actuala echipă de management.
„Pentru noi, un oraș inteligent se măsoară în lucrurile care funcționează bine în fiecare zi: o stradă luminată, un trafic mai fluent, un drum mai sigur spre casă. În spatele acestor lucruri aparent simple stă o infrastructură complexă, care trebuie să funcționeze permanent, să consume mai puțin și să răspundă unor nevoi în continuă schimbare.
Achiziția Flash ne permite să reunim competențele în administrarea clădirilor, energie și infrastructură urbană și să oferim soluții integrate, la scara comunităților. După integrarea recentă a ENGIE Building Solutions, prin care ne-am consolidat expertiza în energie verde și decarbonizare, ducem această direcție mai departe, de la clădiri la orașe.
Odată cu această achiziție, estimăm că, la finalul anului 2026, cifra de afaceri cumulată a tuturor companiilor din BMF GRUP va depăși 180 de milioane de euro. Această evoluție confirmă forța parteneriatului cu Sarmis Capital și valoarea unei viziuni comune: dezvoltarea unui grup românesc puternic, cu anvergură regională.
Împreună, avem capacitatea de a susține investiții mai ample, de a atrage competențe noi și de a accelera dezvoltarea grupului.
Această creștere ne obligă să ridicăm standardele: prin servicii pe care clienții se pot baza în fiecare zi, prin eficiență măsurabilă și prin oportunități reale pentru oamenii noștri. Parteneriatul cu SARMIS Capital ne dă forța să ducem expertiza românească la scară regională. Ambiția noastră este să devenim un reper în servicii integrate pentru clădiri și orașe, energie verde și decarbonizare. Iar succesul nostru trebuie să se vadă în viața oamenilor: în clădiri care consumă mai puțin, în orașe care funcționează mai bine și într-un viitor mai sigur pentru copiii noștri”, a declarat Constantin Tomescu (foto), cofondator și președinte BMF GRUP.