Coaliţia discută controversata Lege a sănătăţii, peste două săptămâni

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că în 23 ianuarie va avea loc o discuţie în coaliţie pe tema Legii sănătăţii, după care se va decide şi forma în care va fi promovată această lege.
Economica.net - lun, 09 ian. 2012, 13:20

„Nu am discutat în coaliţie forma promovării proiectului de lege a sănătăţii deocamdată. În 23 ianuarie vom avea o discuţie pe fond în coaliţie cu privire la Legea sănătăţii, după care vom trece şi la forma de promovare”, a precizat Emil Boc, potrivit Mediafax, întrebat dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea sănătăţii.

El a adăugat că deciziile cu privire la proiectele de legi se iau în coaliţie.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, în situaţia în care Guvenul îşi va angaja răspunderea şi pe proiectul de lege al Sănătăţii, probabil opoziţia va reacţiona prin depunerea unei moţiuni de cenzură.

„Suntem în schema aproape automată pe care o cunoaşteţi: dacă şi pe această lege Guvernul va face angajare de răspundere, probabil că vom face încă o dată şi noi moţiune de cenzură. Nu mai avem Parlament, avem acest mod al angajării de răspundere şi moţiunea de cenzură”, a spus Antonescu.

El a precizat că secretarul de stat Raed Arafat a vorbit despre proiectul de Lege al Sănătăţii în mod „clar şi sugestiv”, arătând că toţi care guvernează şi vor guverna România pot lua exemplu de la acesta.

Subsecretarul de stat Raed Arafat şi Comisia de Urgenţă a Ministerului Sănătăţii au analizat, la sfârşitul săptămânii, timp de 12 ore, noul proiect al Legii sănătăţii supus dezbaterii publice până în 28 ianuarie. La finalul dezbaterii a fost redactat un document cu punctul de vedere al Comisiei privind sistemul de urgenţă.

Raed Arafat a precizat că una dintre concluziile specialiştilor vizează faptul că sistemul integrat de urgenţă va fi distrus prin proiectul noii Legi a sănătăţii, din care dispar noţiunile de public şi privat, conceptul de lucru în cazurile foarte grave fiind „competiţia comercială”, adică bătălia pentru bani, în locul misiunii de până acum, cea de salvare de vieţi.

Proiectul noii Legi a sănătăţii a fost pus, în 28 decembrie 2011, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate private şi posibilitatea spitalelor de a se organiza ca unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială fiind printre principalele modificări. Proiectul va fi în dezbatere publică până în 28 ianuarie 2012.

Preşedintele Traian Băsescu declara recent că noua Lege a sănătăţii, care modifică din temelii sistemul de sănătate, nu poate fi implementată de la începutul anului viitor sau de la mijlocul anului.

„Ea trebuie dezbătută o lună, două, trei, cât o fi nevoie până obţine o masă critică de susţinători, trecută prin Parlament într-o formă sau alta – prin asumare sau prin dezbatere în cele două Camere – şi trebuie lăsat un timp pentru începerea implementării ei”, spunea Traian Băsescu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Sud aprobă investiţii de 350 de miliarde de dolari în SUA
Coreea de Sud aprobă investiţii de 350 de miliarde de dolari în SUA
Parlamentul de la Seul a aprobat joi un proiect de investiţii de 350 de miliarde de dolari în Statele Unite, legat de un acord comercial bilateral încheiat în octombrie anul trecut de Coreea de......
Reguli de efectuare a concediului de odihnă anual. Când se compensează în bani
Reguli de efectuare a concediului de odihnă anual. Când se compensează în bani
Dacă salariatul, din motive justificate, nu poate efectua concediul de odihnă (CO) într-un an, cu acordul său, angajatorul ...
Consiliul Fiscal apreciază că România ar putea atinge un deficit cash de 6,25% din PIB pe baza bugetului propus, dar fără a fi luate în calcul efectele războiului din Golf
Consiliul Fiscal apreciază că România ar putea atinge un deficit cash de 6,25% din PIB pe baza bugetului propus, dar fără ...
Pe baza unei abordări prudente a prognozării veniturilor și cheltuielilor, Consiliul Fiscal apreciază construcția bugetară ...
Preşedintele Ungariei vine duminică la Târgu Secuiesc, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
Preşedintele Ungariei vine duminică la Târgu Secuiesc, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
Preşedintele Ungariei, dr. Sulyok Tamas, va participa duminică, 15 marti, la manifestările organizate în municipiul Târgu ...