Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei şi-a dat demisia

Preşedintele Băncii Elveţiei , Philipp Hildebrand, şi-a anunţat pe neaşteptate demisia "cu efect imediat" de la conducerea  instituţiei, după scandalul tranzacţiilor valutare în care a fost implicată soţia sa i-a afectat reputaţia.
Economica.net - lun, 09 ian. 2012, 13:49

Decizia Preşedintelui Băncii Naţionale Elveţiene, Philipp Hildebrand, are efect imediat.

Preşedintele Băncii Elveţiei a fost chemat luni pentru o audiere de către o comisie parlamentară cu privire la tranzacţia valutară controversată efectuată de soţia sa la scurt timp înainte ca banca centrală să ia cea mai importantă decizie de anul trecut, plafonând cursul francului.

Kashya Hildebrand a schimbat în data de 15 august, anul trecut,  400.000 de franci elveţieni în 504.000 de dolari, iar după trei săptămâni, Banca Elveţiei, sub conducerea lui Hildebrand, a plafonat cursul francului pentru a opri aprecierea în raport cu dolarul şi euro, venind astfel în sprijinul exportatorilor.

În contextul apelurilor la demisie venite din partea adversarilor politici, Hildebrand a declarat săptămâna trecută că a aflat „a doua zi” de tranzacţia soţiei sale, respingând acuzaţiile aduse de revista Weltwoche, care susţine că oficialul a autorizat personal tranzacţia.

„Pe viitor, nu mai ai voie să faci astfel de tranzacţii valutare, dacă nu vor fi la iniţiativa mea sau dacă nu le aprob”, a scris Hildebrand într-un email transmis în august soţiei sale şi administratorului contului familial, publicat duminică în presă.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...