Cotroceniul nu este proprietatea președintelui ca libertatea presei să depindă de buna lui dispoziție

Adaugă-ne ca sursă preferată

Nu trebuie să-l simpatizăm pe Ovidiu Vanghele. Nu trebuie să-i aprobăm limbajul și nici să fim de acord cu ceea ce a scris despre Nicușor Dan. Trebuie, însă, să-i apărăm dreptul de a-i pune întrebări președintelui României. Pentru că acel drept nu îi aparține doar lui. Ne aparține tuturor.

Marți seară, la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan a ales să nu răspundă întrebării jurnalistului și, în schimb, i-a comunicat că nu va mai avea acces la conferințele de presă pe durata mandatului său. Motivul? Injurii pe care jurnalistul i le adresase anterior.

Insulta nu este jurnalism. Vulgaritatea nu este curaj. Iar agresivitatea verbală nu este un substitut pentru argumente sau rigoare profesională. Limbajul folosit de Ovidiu Vanghele merită criticat, fără echivoc.

Dar dincolo de comportamentul jurnalistului trebuie să analizăm modul în care un președinte înțelege să exercite puterea pe care cetățenii i-au încredințat-o.

Ovidiu Vanghele răspunde pentru cuvintele sale. Nicușor Dan răspunde pentru exercitarea puterii statului. De fiecare data le repet studenților mei pentru cand vor ajunge ei înalți funcționari publici: autoritatea unei instituții publice nu se confundă cu autoritatea persoanei care o conduce. Funcția nu este proprietatea celui care o ocupă, iar prerogativele ei nu pot fi folosite pentru a regla conturi personale. Într-un stat de drept, puterea publică este legitimă tocmai pentru că este limitată de lege și exercitată în interes public.

Tocmai de aceea, problema nu este dacă președintele s-a simțit jignit. Problema este dacă poate folosi autoritatea funcției pentru a restrânge accesul unui jurnalist la activitățile publice ale instituției.

Articolul 18 din Legea 544/2001 permite retragerea acreditării unui jurnalist numai pentru fapte care împiedică desfășurarea normală a activității instituției și care nu privesc opiniile exprimate în presă. Articolul 19 prevede că instituțiile publice nu pot interzice accesul presei la acțiunile publice pe care le organizează.

Legea mai impune comunicarea în scris a retragerii acreditării. Momentan, nu a fost prezentată public o asemenea decizie și nici nu a fost explicat modul în care comportamentul jurnalistului ar fi împiedicat funcționarea Administrației Prezidențiale.

În schimb, am asistat la anunțarea unei interdicții pentru tot restul mandatului. O măsură a cărei durată pare să reflecte mai degrabă dimensiunea supărării decât gravitatea unei perturbări instituționale demonstrate.

Există ceva profund greșit în ideea că un președinte poate decide cine îi pune întrebări în funcție de relația personală cu jurnalistul respectiv. Conferințele de presă de la Cotroceni nu sunt întâlniri private și nici evenimente organizate în sufrageria lui Nicușor Dan. Sunt activități ale unei instituții publice, finanțate de contribuabili și conduse temporar de un om ales să reprezinte întreaga societate, inclusiv pe cei care nu îl plac, nu l-au votat sau îl critică.

Dacă Ovidiu Vanghele i-a lezat demnitatea sau reputația, Nicușor Dan are la dispoziție instrumentele dreptului civil care îi permit să solicite instanței protejarea drepturilor nepatrimoniale, constatarea caracterului ilicit al faptelor și, după caz, despăgubiri pentru prejudiciul moral. Are, așadar, căi legale prin care își poate apăra reputația, fără să transforme prerogativele funcției prezidențiale într-un instrument de sancționare a unui jurnalist.

Într-o democrație, dreptul de a pune întrebări nu poate fi condiționat de disponibilitatea celui aflat la putere de a le asculta. Altfel, conferința de presă încetează să mai fie un mecanism de responsabilizare a puterii și devine un exercițiu de relații publice.

Să facem un exercițiu simplu. Dacă un președinte pe care nu îl simpatizezi ar interzice accesul unui jurnalist de investigație la conferințele sale, invocând insulte publicate pe Facebook, cum ai reacționa? Ai vorbi despre intimidarea presei, despre abuz de putere și despre fragilitatea democrației?

Dacă răspunsul este da, trebuie să ai onestitatea de a aplica același standard și lui Nicușor Dan. Principiile democratice nu își schimbă conținutul în funcție de rezultatul alegerilor. Statul de drept nu este bun doar atunci când îi limitează pe adversarii noștri. Iar abuzul de putere nu devine acceptabil atunci când este exercitat de cineva în care ne-am pus speranțele.

Președintele ar trebui să revină asupra deciziei. Nu pentru că Ovidiu Vanghele ar avea dreptate și nici pentru că insultele trebuie tolerate. Ci pentru că respectarea legii este mai importantă decât satisfacția unei revanșe personale.

Un asemenea gest nu ar fi o dovadă de slăbiciune. Capacitatea unui lider de a-și recunoaște și corecta propriile greșeli spune mai mult despre caracterul său democratic decât orice discurs despre valorile europene.

Nicușor Dan nu trebuie să-l placă pe Ovidiu Vanghele. Trebuie să accepte că jurnalistul are dreptul să nu-l placă pe președinte și, în limitele legii, să-i pună în continuare întrebări.

Democrația nu se măsoară în cât de frumos vorbesc cei care ne conduc, ci în cât de multă libertate le lasă celor care îi critică.

Acesta este contractul democratic. Nu a fost inventat pentru președinții pe care îi detestăm. A fost inventat pentru toți președinții.

Victor Stănilă este avocat, Of Counsel în cadrul diviziei din România a rețelei internaționale Lynx Legal Gilescu Văleanu & Partenerii SPARL, doctorand în domeniul Managementului și cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație și Management Public din cadrul Academiei de Studii Economice din București.