Abonamentele medicale, deductibile pentru angajaţi, în limita a 400 de euro pe an

Un angajat care alege să deţină un abonament de servicii medicale va fi scutit de plata impozitului, în limita a 400 de euro pe an. Guvernul României a adoptat, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 3/6 ianuarie 2017, o modificare a Legii 227/2015, prin care se introduce deductibilitatea pentru abonamentele de servicii medicale, se arată într-un comunicat al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED.
Economica.net - mar, 10 ian. 2017, 13:18
Abonamentele medicale, deductibile pentru angajaţi, în limita a 400 de euro pe an

„Este o măsură realizată în spiritul echităţii şi al transparenţei, reprezentând o normalizare a pieţei de profil. Tocmai de aceea, avem convingerea că această modificare a Codului Fiscal va fi optimizată pentru a cuprinde, în final, şi precizarea referitoare la angajator, astfel încât noua prevedere să se aplice şi la abonamentele de servicii medicale suportate de angajator, acestea fiind un beneficiu oferit angajaţilor”, a declarat Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.

Membrii patronatului cred că cele două produse – asigurările de sănătate şi abonamentele medicale – pot coexista, deoarece răspund unor nevoi diferite: în timp ce abonamentele acoperă integral zona de prevenţie şi educaţie medicală, de care este atâta nevoie în România, asigurările reprezintă un instrument financiar care acoperă un risc medical şi care poate fi accesat în cazuri medicale grave, care necesită spitalizare sau intervenţii chirurgicale.

„Considerăm că această măsură va duce, pe termen lung, la o dezvoltare mai rapidă a sistemului medical din România, prin sumele pe care furnizorii privaţi le vor reinvesti în deschiderea de noi clinici şi spitale la nivel naţional şi prin consolidarea infrastructurii medicale, în ansamblu. Acest rol asumat de companiile medicale private preia şi din presiunea existentă în acest moment pe sistemul medical public şi oferă o alternativă viabilă de educaţie şi prevenţie medicală, dar şi de diagnostic şi tratament”, completează Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.

Un raport GfK pe tema serviciilor medicale publice și private din România arată că piaţa de servicii medicale private are un potențial semnificativ de creștere, în condiţiile în care majoritatea românilor (93%) sunt asigurați doar ai sistemului de sănătate de stat şi doar un procent foarte mic are fie un abonament la o clinică privată, plătit integral sau parțial de compania pentru care lucrează (2%), fie o asigurare privată de sănătate (2%). În plus, aproape 4% dintre români nu dețin niciun fel de asigurare.

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED,  principala „voce” naţională pentru lobby şi advocacy, numără în prezent 56 de membri: clinici şi spitale private, laboratoare de analize medicale, laboratoare de imagistică, clinici de stomatologie, situaţi în toate regiunile României.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai importante agenții de turism......
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...