Adrian Streinu-Cercel, eliberat din postul de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii

Profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost eliberat din postul de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii prin decizie a premierului Victor Ponta, în locul acestuia fiind numit Răzvan Teohari Vulcănescu, la propunerea Partidului Conservator.
Economica.net - mie, 23 mai 2012, 19:58
Adrian Streinu-Cercel, eliberat din postul de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii

Profesorul Adrian Streinu-Cercel este, din octombrie 2009, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, el ocupându-se de coordonarea direcţiilor de asistenţă medicală şi sănătate publică, resurse umane, juridic şi relaţii internaţionale. Din anul 2007, Streinu-Cercel ocupă funcţia de manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”.

În februarie, el a fost ales preşedinte al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Biofarm anunță că începe plata dividendelor speciale aferente perioadelor anterioare anului 2026. Ce trebui e să știe acționarii
Biofarm anunță că începe plata dividendelor speciale aferente perioadelor anterioare anului 2026. Ce trebui e să știe ...
Consiliul de Administrație al Biofarm S.A. informează actionarii societății asupra faptului că dividendele speciale aferente perioadelor anterioare anului 2026 vor fi distribuite în perioada......
Premierul desemnat Adrian Veștea anunță că se va întâlni cu George Simion
Premierul desemnat Adrian Veștea anunță că se va întâlni cu George Simion
Prim-minisrul desemnat Adrian Veștea a anunțat astăzi că se va întâlni cu președintele Alinaței pentru Unirea Românilor, ...
Teheranul a acceptat să-i primească din nou pe inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, anunță vicepreședintele SUA JD Vance
Teheranul a acceptat să-i primească din nou pe inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, anunță ...
Iranul a acceptat să-i invite din nou pe inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) pe teritoriul ...
Florin Barbu, ministrul desemnat al Agriculturii, promite că de săptămâna viitoare MADR va lansa o schemă de finanțare cu dobândă de 1,95%
Florin Barbu, ministrul desemnat al Agriculturii, promite că de săptămâna viitoare MADR va lansa o schemă de finanțare ...
Ministerul Agriculturii va lansa de săptămâna viitoare o nouă schemă de finanţare pentru fermieri, cu dobândă fixă ...