Agenţia de turism Prestige Tours vinde vacanţe în Antalya cu preţ fix, indiferent de perioadă

Prestige Tours, parte a Happy Tour Group, vinde vacanţe în Antalya cu preţ fix. Indiderent de perioada de călătorie, tariful este acelaşi. 
Andrada Ghira - joi, 26 mart. 2015, 14:09
Agenţia de turism Prestige Tours vinde vacanţe în Antalya cu preţ fix, indiferent de perioadă

Noul produs turistic oferit de Prestige Tours este valabil pentru pachetele ce includ zbor charter spre cea mai solicitată destinație a verii 2015, Antalya. Oferta este valabilă pentru plecările din București, Iași, Cluj-Napoca. De regulă, în lunile iulie şi august preţurile pachetelor turistice sunt mai mari faţă de lunile iunie sau septembrie.

„Ne propunem să venim în permanenţă cu proiecte inovatoare pentru piața locală: pe lângă conceptul VIP Clients, lansat în toamna 2014, testăm vara aceasta tarife fixe, pe destinația preferată a familiilor cu copii, Antalya, la hoteluri căutate de turiști, de cinci stele, cu servicii all inclusive. Este pentru prima oară în aceast sezon când se comercializează tarife fixe pe durata întregului sezon, pentru destinația Antalya”, spune Elena Anghel, director executiv Prestige Tours.

Tarifele fixe sunt valabile pentru hoteluri din staţiunile Belek și Side, cu pachete all inclusive și ultra allinclusive.

Un sejur de șapte nopți, opt zile, în stațiunea Belek, la un hotel de 5 stele, cu regim ultra all inclusive, costă 489 de euro/adult. Tariful include, pe lângă cazare, biletul de avion, transferurile, asistența turistică, asigurările medicale și storno. Copilul cu vârsta până la 15 ani are gratuitate la cazare.

Sejururile sunt disponibile începând cu 1 iunie și își păstrează tariful până la ultimul zbor charter efectuat de către Prestige Tours în Antalya, în acest sezon estival. Taxele de aeroport nu sunt incluse și se adaugă tarifului fix.

Pentru un hotel de cinci stele în Side, pentru sejururile cu plecare din București, Cluj-Napoca și Iași, tariful fix este de 646 de euro/ adult, la care se adaugă taxa de aeroport. Serviciile incluse în pachete sunt similare celor din stațiunea Belek, cu precizarea că gratuitatea la cazare este valabilă în cazul copiiilor cu vârsta de până la 13 ani.

„Ne așteptăm să avem cerere mare pentru cele două stațiuni, mai ales că hotelurile selecționate de noi pentru tarife fixe sunt încă de anii trecuți în oferta Prestige Tours și ne sunt cerute de către partenerii noștri. De la momentul lansării pe piață, vineri, 20 martie, și până astăzi, s-au vândut peste 100 de locuri pentru acest produs”, spune Elena Anghel.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...