Agrometeo: Rezerva de umiditate din solul agricol se anunţă satisfăcătoare până la 1 iunie

Rezerva de umiditate din solul agricol va fi satisfăcătoare atât la culturile grâului de toamnă, cât şi la porumb, pe fondul caracteristicilor meteorologice prognozate de către specialişti în următorul interval, relevă estimarea agrometeorologică întocmită de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 26 mai - 1 iunie.
Economica.net - Dum, 27 mai 2012, 09:45
Agrometeo: Rezerva de umiditate din solul agricol se anunţă satisfăcătoare până la 1 iunie

Astfel, potrivit sursei, citate de AGERPRES, în cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, pe aproape întreg teritoriul agricol. Local, în sudul, sud-estul, estul şi vestul ţării se vor menţine deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată şi puternică).

Totodată, rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 cm, în cultura de porumb, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în majoritatea regiunilor agricole. În acelaşi timp, seceta pedologică moderată şi puternică se va semnala local în sud-estul ţării, dar, pe de altă parte, sunt posibile uşoare excese de apă în sol local în sudul şi centrul teritoriului.

În ceea ce priveşte starea de vegetaţie a culturilor agricole, ritmurile de vegetaţie la culturile de câmp şi pomi-viticole se vor desfăşura normal, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării. Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta bună şi medie în culturile agricole înfiinţate în perioada optimă şi pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului, iar în cele tardive, starea de vegetaţie a plantelor se va menţine medie şi slabă, îndeosebi pe arealele agricole cu deficite de umiditate în sol.

În funcţie de data semănatului, cerealierele de toamnă (orz şi grâu) vor parcurge diferite faze de vegetaţie, respectiv alungirea paiului (50-100%), înspicarea (40-100%), înflorirea (10-100%) şi maturitatea în lapte (10-30%).

Specialiştii menţionează faptul că, în condiţiile agrometeorologice existente, lucrările agricole în câmp (fertilizări, erbicidări, tratamente fito-sanitare în vii şi livezi) vor fi întrerupte temporar în zilele cu precipitaţii. În schimb, vor putea avea loc lucrări agrotehnice de întreţinere a culturilor de primăvară (praşile manuale şi mecanice, erbicidări), lucrări de combatere a bolilor şi dăunătorilor în culturile de câmp, precum şi administrarea tratamentelor fito-sanitare în vii şi livezi.

Din punct de vedere meteorologic, în intervalul 26 mai – 1 iunie, va predomina o vreme instabilă, în aproape toată ţara, iar în general regimul termic al aerului va fi apropiat de normalul perioadei, în majoritatea regiunilor agricole.

Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 10 şi 20 de grade Celsius, limite apropiate de mediile multianuale, la scara întregii ţări. De asemenea, maximele se cvior încadra între 14 şi 24 de grade Celsius, în timp ce minimele se vor situa între 4 şi 15 grade Celsius, în cea mai mare parte a zonelor de cultură.

La nivelul solului agricol, la adâncimea de 10 cm, temperatura medie diurnă va oscila între 13 şi 22 grade Celsius, valori favorabile desfăşurării fazelor de creştere şi dezvoltare la culturile prăşitoare.

Sub aspect pluviometric, specialiştii ANM prognozează ploi sub formă de aversă, local cu caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului. Cantităţile de apă vor fi însemnate în cea mai mare parte a ţării, iar, izolat, vor exista condiţii de producere a grindinei

Te-ar mai putea interesa și
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările sub aşteptări şi alţi factori, transmit Kyodo şi Reuters, relatează......
Guvernul maghiar anunță că ia în calcul să intervină în prețurile carburanților
Guvernul maghiar anunță că ia în calcul să intervină în prețurile carburanților
Guvernul de la Budapesta nu exclude o intervenţie asupra preţului la carburanţi şi va discuta problema la întâlnirea ...
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul estimat (Video)
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, vineri, că au fost finalizate lucrările de reparaţii la cuva ...
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile ...