Al doilea transplant pulmonar bilateral, efectuat la Spitalul Sf. Maria

Echipa Spitalului Clinic 'Sf. Maria' din Bucureşti a efectuat luni noaptea un al doilea transplant pulmonar bilateral, unui pacient de 47 de ani, cu boala bronşiectatică, potrivit unui comunicat al instituţiei medicale.
Economica.net - mar, 01 mai 2018, 06:39
Al doilea transplant pulmonar bilateral, efectuat la Spitalul Sf. Maria

Pacientul se află în secţia de terapie intensivă şi are o evoluţie postoperatorie favorabilă.

‘Considerăm important de ştiut că pacienţii eligibili pentru transplantul pulmonar se vor adresa prin medicii pneumologi din ţară, pentru a putea fi evaluaţi şi ulterior trecuţi pe lista de aşteptare a Spitalului Sf Maria’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Vehiculele din România care au speriat Europa. Două din zece TIR-uri fac accident, de trei ori cât media: „Probabil că doar jumătate au RCA”
EXCLUSIV Vehiculele din România care au speriat Europa. Două din zece TIR-uri fac accident, de trei ori cât media: „Probabil ...
Vehiculele din România care au speriat Europa. Suntem una dintre țările cele mai dezvoltate din punctul de vedere al numărului firmelor de transport rutier de marfă, un lucru bun pentru......
Industria cărnii de pui își revine după scăderea din 2025. Cererea este puternică și intern, și la export
Industria cărnii de pui își revine după scăderea din 2025. Cererea este puternică și intern, și la export
Industria cărnii de pui ar putea reintra pe un trend ascendent după scăderile din 2025, arată un studiu realizat de Departamentul ...
Cărbunele românesc, nou succes: CE Oltenia a vândut din nou energie bandă cu livrare tot anul viitor, la preț mare. În doar o săptămână, a vândut 1,5% din consumul României pe un an
Cărbunele românesc, nou succes: CE Oltenia a vândut din nou energie bandă cu livrare tot anul viitor, la preț mare. ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, a reușit să ...
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul României, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă”
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, ...