Alegeri în Olanda: Primul test pentru extrema dreaptă din Europa

Secţiile de vot se deschid la ora locală 7.30 (8.30 ora României), iar olandezii sunt aşteptaţi să-şi exprime susţinerea pentru formaţiunile înscrise în cursa electorală până la ora locală 21.00 (22.00 ora României), scrie News.ro.

De asemenea, secţiile de vot vor rămâne deschise timp de cinci ore pe trei insule olandeze din Caraibe – Bonaire, Saba şi St Eustatius – însă acestea reprezintă numai o mică parte din electoratul de peste 12,6 milioane.

Institutul Ipsos va realiza un exit-poll pe circa 38.000 de alegători, care va fi publicat imediat după ora 21.00 (22.00 ora României). Prima versiune, care va estima rata de participare şi împărţirea mandatelor, va fi bazată pe răspunsurile oferite până la ora locală 20.30 (21.30 ora României).

Între timp, primele rezultate oficiale sunt aşteptate la circa 40 de minute după închiderea urnelor, dar oraşele mari, precum Amsterdam şi Rotterdam, vor anunţa, probabil, rezultatele după miezul nopţii (joi, 1.00 ora României).

La sfârşitul anului 2016, Partidul Libertăţii (PVV), al lui Geert Wilders, era favorit în sondaje, cu 21% din intenţiile de vot, în faţa Partidului Liberal-Democrat (VVD) al actualului premier Mark Rutte (17%) şi al Partidului Laburist (PvdA), partener în coaliţia de la putere (8%).

Situaţia s-a schimbat, însă, în ultima perioadă. VVD a recuperat diferenţa şi a depăşit, la distanţă mică, PVV. Mai exact, potrivit unei medii a sondajelor publicată cu două săptămâni înainte de alegeri, PVV era creditat cu 15,7% din sufragii, iar VVD cu 16,3%.

Însă, chiar şi dacă nu va obţine primul loc în alegeri, partidul lui Wilders va înregistra, probabil, cel mai bun rezultat de la crearea sa, în 2006. Acest lucru va consolida şansele aliaţilor săi ideologici din Franţa (Marine Le Pen) şi Germania (Alternativa pentru Germania, AfD), unde vor avea loc alegeri anul acesta.

Dacă Wilders reuşeşte să obţină o susţinere importantă în rândul alegătorilor olandezi, atunci sentimentul populist şi naţionalist riscă să căştige o poziţie importantă în ţările vecine, în special în Franţa şi Germania.

Olanda are un sistem electoral cu mai multe plase de siguranţă, iar câştigătorul ”nu ia neapărat totul” în urma alegerilor legislative. În acest sens, merită amintit faptul că fiecare executiv olandez din ultimele şapte decenii a avut nevoie de o coaliţie pentru a funcţiona.

De altfel există precedente în care partidul câştigător a fost exclus de la putere. Acest lucru s-a întâmplat de trei ori după cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1971, cele patru partide care formaseră executivul precedent de centru-dreapta au pierdut majoritatea în alegeri. Pentru a putea rămâne la putere, liderii lor au adăugat încă o formaţiune la coaliţie – democrat-socialiştii, care se desprinseseră din Partidul Laburist. Formaţiunea noului premier Barend Biesheuvel era a treia ca număr de voturi din alianţa guvernamentală din Olanda.

De asemenea, în 1977 şi în 1982, laburiştii au câştigat cele mai multe voturi în alegeri, dar au fost excluşi din coaliţia de guvernare.

Sistemul electoral olandez este unul proporţional. Practic, circa 0,67% din voturile naţionale înseamnă un mandat din totalul de 150 din Parlament. Acest lucru face ca numeroase partide să intre în legislativ, astfel că este nevoie întotdeauna de coaliţii pentru guvernare şi niciunul dintre partidele importante nu şi-au exprimat dorinţa de a intra în parteneriat cu Wilders. Rutte a exclus clar această posibilitate, deşi Wilders a fost un membru important al Partidului Liberal până în 2004.

Potrivit sondajelor, cel puţin cinci formaţiuni politice ar putea să fie nevoite să formeze o coaliţie de guvernare pentru a asigura majoritatea necesară de 76 de parlamentari.

Analiştii prevăd o coaliţie de guvernare între cele patru formaţiuni situate în apropiere de centru spectrului politic, fiind vorba de Partidul Liberal, Apelul Creştin Democrat, Democraţii 66 şi Partidul Laburist.

În cel mai simplu scenariu, Rutte ar putea să păstreze Laburiştii ca parteneri de coaliţie şi să includă în alianţă Creştin-Democraţii, cu care a mai colaborat, şi formaţiunea de centru D66. Aceste patru partide ar putea atinge majoritatea de 76 de mandate în camera inferioară a Parlamentului. Însă cele mai recente sondaje sugerează că rezultatele vor fi la limită. În aceste condiţii, ar putea fi nevoie de un al cincilea partener.

“Un Guvern cu cinci partide condus de premierul Rutte este cea mai probabilă variantă după alegeri”, a explicat economistul Theo de Kort, de la ABN Amro Group NV.

Al cincilea partid inclus ar putea fi Verzii, deşi liderul său, Jesse Klaver, a fost reticent în a face alianţă cu Liberalii lui Rutte, pentru că cele două partide promovează politici diferite.

Un al posibil aliat este mica Uniune Creştină, care a mai susţinut executivul în voturi-cheie în trecut.

Mai există un aspect important care trebuie luat în considerare. Noul Guvern va trebui să se asigure că are suficiente voturi pentru a trece legi şi prin camera superioară a legislativului, care este ales indirect. Aspectul pozitiv pentru Liberali, Laburişti, Creştin-Democraţi şi D66 este că au deja o majoritate confortabilă în Senat.

Procesul formării unui executiv urmează o cale bine-cunoscută şi lungă. Parlamentul desemnează un politician cunoscut pentru a analiza situaţia, înainte ca un posibil premier să fie numit şi să pună la punct o echipă şi un acord de coaliţie.

După cel de-al Doilea Război Mondial a durat, în medie, 72 de zile pentru formarea unui Guvern. Recordul de viteză a fost înregistrat în 1958 – 10 zile. Însă în 1977, a fost nevoie de 208 zile pentru formarea unei coaliţii din numai două partide.