Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa

Circulaţia feroviară în zona staţiei Constanţa a fost afectată temporar marţi după-amiaza, după ce mecanicul unui tren a semnalat prezenţa unei mărci de siguranţă în gabaritul căii ferate, incident calificat de Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA drept tentativă de sabotaj.
AGERPRES - mar, 14 iul. 2026, 16:18
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa

„Tentativă de sabotaj feroviar la Constanţa. La ora 14:10, mecanicul trenului R 8819, operat de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, a semnalat prezenţa unei mărci de siguranţă în gabaritul căii ferate, pe diagonala 23-25, între Constanţa Grupa Tehnică şi intrarea în Staţia CF Constanţa”, se menţionează în comunicatul CFR SA citat de Agerpres.

Conform sursei citate, trenul se deplasa din Grupa Tehnică spre Staţia CF Constanţa, pentru gararea la linia 2.

Prezenţa obiectului în gabarit a afectat temporar circulaţia feroviară pe firul II Constanţa – Palas, precizează sursa citată.

„Poliţia Transporturi Feroviare a fost sesizată, iar un echipaj s-a deplasat la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor. La ora 14:35, obiectul a fost îndepărtat, iar gabaritul căii ferate a fost eliberat”, se mai arată în comunicat.

Potrivit companiei, marca de siguranţă este un element al infrastructurii feroviare care delimitează punctul până la care materialul rulant poate staţiona fără a afecta circulaţia pe o linie învecinată. Amplasarea acesteia în gabaritul de circulaţie putea genera consecinţe grave pentru siguranţa feroviară, se menţionează în comunicat.

„CFR SA condamnă ferm orice comportament care poate afecta infrastructura feroviară şi siguranţa circulaţiei trenurilor. Circumstanţele producerii incidentului şi responsabilitatea persoanelor implicate urmează să fie stabilite de instituţiile competente”, se mai arată în document.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA reaminteşte că accesul persoanelor neautorizate în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare este interzis.

Anunţul CFR SA despre situaţia de la Constanţa

Circulaţia feroviară a fost afectată temporar, marţi, după ce între şinele de cale ferată, în apropierea staţiei CF Constanţa, a fost descoperit un obiect din beton care punea în pericol siguranţa traficului trenurilor.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A. a informat că, la ora 14:10, mecanicul trenului R 8819, operat de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători, a semnalat prezenţa unei mărci de siguranţă în gabaritul căii ferate, între Constanţa Grupa Tehnică şi intrarea în Staţia CF Constanţa.

„Trenul se deplasa din Grupa Tehnică spre Staţia CF Constanţa, pentru gararea la linia 2. Prezenţa obiectului în gabarit a afectat temporar circulaţia feroviară pe firul II Constanţa – Palas”, reiese din comunicatul transmis de sursa citată.

A fost sesizată Poliţia Transporturi Feroviare, un echipaj deplasându-se la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor.

La ora 14:35, obiectul a fost îndepărtat, iar gabaritul căii ferate a fost eliberat.

Conform Companiei Naţionale de Căi Ferate, marca de siguranţă este un element al infrastructurii feroviare care delimitează punctul până la care materialul rulant poate staţiona fără a afecta circulaţia pe o linie învecinată. Amplasarea acesteia în gabaritul de circulaţie putea genera consecinţe grave pentru siguranţa feroviară.

„CFR S.A. condamnă ferm orice comportament care poate afecta infrastructura feroviară şi siguranţa circulaţiei trenurilor. Circumstanţele producerii incidentului şi responsabilitatea persoanelor implicate urmează să fie stabilite de instituţiile competente”, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...