Ambasadorul Danemarcei: Investitorii danezi din România vor continua investiţiile în tehnologie şi know-how pentru a dezvolta companiile

România are un potenţial foarte mare în domeniul agriculturii, iar investitorii danezi care activează pe piaţa din România vor continua investiţiile în tehnologie şi know-how pentru a dezvolta companiile şi a deveni mai profitabile de la an la an, susţine ambasadorul Regatului Danemarcei în România, Karsten Vagn Nielsen. 
Economica.net - mie, 06 sept. 2017, 15:36
Ambasadorul Danemarcei: Investitorii danezi din România vor continua investiţiile în tehnologie şi know-how pentru a dezvolta companiile

Conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii, remis AGERPRES, diplomatul danez a avut miercuri o întâlnire cu Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la care a fost însoţit de şeful Secţiei Comerciale din cadrul Ambasadei Danemarcei, precum şi de reprezentantul unui grup de companii cu o experienţă vastă în administrarea de producţii de porci la scară largă.

‘În introducere, Ambasadorul a făcut o prezentare a investiţiilor daneze de pe piaţa românească, o parte dintre acestea aflându-se de mai mulţi ani în ţara noastră şi dezvoltându-se în toată această perioadă. De asemenea, Ambasadorul a menţionat că România are un potenţial foarte mare în domeniul agriculturii, subliniind în acelaşi timp că investitorii danezi care activează pe piaţa din România vor continua investiţiile în tehnologie şi know-how pentru a dezvolta companiile şi a deveni mai profitabile de la an la an’, se menţionează în comunicat.

În cadrul întâlnirii, ministrul Petre Daea a afirmat că România a obţinut performanţe deosebite în producerea cerealelor, situându-se pe locul I la suprafaţa cultivată cu porumb în Europa şi având o vastă experienţă în creşterea suinelor, subliniind că de-a lungul timpului, fermierii români au dobândit experienţă, s-au dotat tehnic, astfel că randamentele au crescut de la an la an, ceea ce creează premisele sporirii efectivelor de porci. În acelaşi timp, ministrul a evidenţiat că este momentul să ne gândim cum să dezvoltăm partea de reproducţie, astfel încât să avem materialul biologic din România, în condiţii de maximă securitate.

‘Suntem deschişi oportunităţilor de investiţii străine şi, mai ales, dorim să facilităm parteneriate agricole de toate tipurile, de la sectorul creşterii animalelor, până la procesarea de produse’, a precizat ministrul Petre Daea.

Un alt subiect discutat în cadrul întâlnirii l-a constituit pesta porcină africană, investitorii danezi arătându-se preocupaţi de riscurile pe care această boală le implică. Din acest punct de vedere, Petre Daea i-a asigurat pe oficialii danezi că sistemul sanitar veterinar din România este foarte bine pus la punct, autorităţile acţionând foarte bine şi prompt la primul caz semnalat la Satu Mare. Ministrul a arătat că România a fost liberă de pesta porcină africană până în 31 iulie 2017, când a fost confirmat primul focar la porcii domestici din gospodăriile populaţiei, la periferia municipiului Satu-Mare, judeţul Satu-Mare, aflat la graniţa cu Ucraina, stat unde boala evoluează din anul 2012, atât la porcii domestici, cât şi la porcii mistreţi. Pe data de 1 august 2017 a mai fost confirmat un al doilea focar secundar, iar de atunci situaţia este stabilă în privinţa acestei boli, neînregistrându-se niciun focar nou.

Totodată, ministrul a explicat că imediat după apariţia suspiciunii de pestă porcină africană, autorităţile veterinare judeţene, împreună cu celelalte autorităţi teritoriale implicate în controlul bolii, au aplicat măsurile necesare pentru stoparea bolii, aşa cum prevede legislaţia europeană de profil, transpusă în legislaţia naţională şi a activat planul de contingenţă naţional pentru pesta porcină africană.

‘La finalul întâlnirii, ministrul Petre Daea şi-a exprimat dorinţa ca, în perspectiva Politicii Agricole Comune după 2020, interesele României şi ale Danemarcei să conducă la o consolidare a relaţiilor economice, astfel încât să se asigure un climat favorabil pentru o dezvoltare propice în interesul actorilor din întregul sector’, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...