Americanii de la First Bank închid 40 de sucursale bancare din România ale fostei Piraeus, dar investesc în digitalizare

Aproape jumătate din vechile sucursale ale băncii Piraeus Bank, 40 din cele 89, dispar, iar americanii de la First Bank vor investi 7,5 milioane de euro în digitalizarea sistemului bancar al subsidiarei româneşti. Când a preluat Piraeus Bank, fondul american de investiţii JC Flowers, a declarat că în cinci ani îşi doreşte să devină un jucător regional, fie prin achiziţii de noi bănci, fie prin creştere proprie.
Gabriela Ţinteanu - lun, 04 mart. 2019, 19:49
Americanii de la First Bank închid 40 de sucursale bancare din România ale fostei Piraeus, dar investesc în digitalizare

Primul Consiliu de Administrație al First Bank a aprobat direcțiile strategice ale băncii pentru 2019. First Bank accelerează procesul de digitalizare și își regândește procesele interne pentru a sprijini integrarea noilor tehnologii. Banca vizează creșterea cotei de piață atât organic, prin lansarea de produse optimizate, cât și prin posibile achiziții, subliniază un comunicat al băncii.

„Pentru a răspunde noilor preferințe și exigențe ale clienților, banca va investi 7,5 milioane de euro în tehnologie și își va consolida capacitatea internă de a genera procese mai eficiente, rapide și mai fluente”, spune comunicatul oficial al băncii. În acelaşi timp însă, sucursalele din întreaga ţară au primit o adresă oficială, parafată de acelaşi Consiliu de Administraţie, prin care se anunţă închiderea a 40 de sucursale ale băncii din cele 96 existente.

Investițiile în digitalizare au ca obiectiv, printre altele, optimizarea proceselor existente și reconfigurarea sistemelor de analiză și raportare. Toate aceste optimizări vor duce la diminuarea timpului de procesare a solicitărilor cu aproximativ 50% și vor reduce timpul de răspuns al băncii către clienții săi. Soluțiile de digitalizare vor fi testate, analizate și implementate treptat în următoarele 20 de luni.

În aceeaşi perioadă, 40 de sucursale bancare vor fi închise şi circa 390 de economişti vor preda mandatul unui alt…”George”.

„Clienții noștri își doresc din ce în ce mai mult să poată realiza operațiuni bancare oricând și oriunde. O aplicație de mobile banking este acum mai apreciată decât proximitatea unui bancomat sau a unei unități bancare. Anul trecut, în Europa Occidentală, aproximativ 20% din clienți au vizitat mai puțin de o dată pe an o unitate bancară, și numărul lor este în creștere. Dorim să satisfacem aceste așteptări și să conturăm o organizație flexibilă și cu viziune, care să poată anticipa ritmul rapid de schimbare a preferințelor clienților. În același timp, dorim să ne asigurăm clienții că, prin consultanții noștri, vom rămâne alături de ei oricând au nevoie de asistență personalizată, care depășește limitele tehnologiei moderne „, a declarat Dominic Bruynseels, Președinte Executiv First Bank.

Redesenarea proceselor pentru a oferi echilibrul optim între tehnologie și contactul uman

La nivel global peste 70% dintre bănci consideră că prioritară este dezvoltarea capacității de a creea soluții bancare noi pentru clienți. Această tendință definește sectorul bancar, care trebuie să integreze rapid noi servicii pentru a răspunde provocărilor propuse de companiile de tip Fintech care oferă, parțial, servicii bancare.

„Dorim să folosim din ce în ce mai mult avantajele oferite de automatizare și de utilizare inteligentă a datelor, astfel încât să răspundem mai bine nevoilor clienților noștri. Vom completa această nouă abordare cu o Echipă Mobilă de Vânzări care va oferi consultanță. Am observat că nevoia clienților noștri de interacțiune umană rămâne actuală în situații care implică soluții bancare personalizate,” a declarat Dominic Bruynseels explicând strategia băncii.

Compania va crea în lunile următoare o astfel de echipă formată din aproximativ 150 de persoane.

Ajustarea proceselor va implica modificări aduse fluxurilor de lucru, reconfigurarea structurală a organizației pentru a evita activitățile redundante și o revizuire a structurii rețelei teritoriale de unități. În funcție de profitabilitatea și potențialul de dezvoltare comercială a zonelor geografice în care se află, o parte dintre unități vor fi comasate, iar altele vor fi închise, simultan cu reducerea corespunzătoare a numărului de angajați atât la nivelul rețelei, cât și la nivelul sediului central.

În următoarele 6 luni, toate aceste procese vor avea loc în paralel. Oficialii băncii estimează că transformările vor deveni vizibile în trimestrul 3 al anului 2019. Primele noi soluții bazate pe digitalizare și tehnologie vor fi lansate în cursul trimestrelor 3 și 4 ale anului 2019, iar procesul complet de digitalizare va fi finalizat în cursul anului 2020.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Cristian Păun, economist și profesor la Academia de Studii Economice (ASE) afirmă că românii o vor duce foarte greu în următoarea perioadă, loviți de inflație și taxe tot mai mari. ...
Bolojan aruncă buzduganul  la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Bolojan aruncă buzduganul la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, a ajuns vineri, la Constanța, pentru a discuta cu mai mulți reprezentanți ...
Tranzacția prin care ungurii de la MVM voiau să cumpere E.On România a picat oficial – un final previzibil. “Regretăm că statul român nu susține tranzacția”
Tranzacția prin care ungurii de la MVM voiau să cumpere E.On România a picat oficial – un final previzibil. “Regretăm ...
Contractul de 200 de milioane de euro semnat acum un an prin care grupul ungar MVM și grupul E.ON au convenit pentru achiziționarea ...
O nouă taxă în București, în valoare de 10 lei pe zi. Primăria propune introducerea ei chiar din următoarea lună
O nouă taxă în București, în valoare de 10 lei pe zi. Primăria propune introducerea ei chiar din următoarea lună
Un proiect lansat în dezbatere publică de Primăria București propune introducerea unei noi taxe. Aceasta ar urma să ...